Nu toata lumea se simte bine cu o Asie dominata de China, dar se pare ca nu exista alternativa, cel putin pentru urmatorii 2000 de ani. Dezlantuirea Asiei bulverseaza geopolitica si geoeconomia mondiale, rasturnind ierarhii si nascind foarte multa ingrijorare in cancelariile occidentale. Intr-adevar, in ultimele decenii, majoritatea tarilor asiatice au cunoscut o dinamica fara precedent, reusind sa devina actori-cheie ai scenei mondiale. Pe urmele Japoniei, care a deschis dansul, tarile din Asia de Sud-Est au reusit, in aproximativ 40 de ani, sa se transforme din tari agricole in tari industriale dotate cu tehnologii de ultima ora. Dintre ele se detaseaza China, care cunoaste, de vreo 20 de ani, o rata medie anuala de crestere de circa 9%, marindu-si produsul intern brut de peste sase ori si urcind pe locul patru in lume ca productie si pe locul trei in ierarhia statelor comerciale.
Continuarea cresterii dupa "virusul asiatic" din 1996-1997 demonstreaza caracterul structural al transformarilor care au loc. Nu este vorba doar de masuri de liberalizare si de privatizare, ci de politici mercantiliste, de o industrializare de cel mai nou tip, de investitii si exporturi, de integrare progresiva si controlata in economia globala de tip capitalist. Asia recupereaza, astfel, statutul detinut inainte de 1750, adica inainte de revolutia industriala europeana si explozia modelului occidental. Caci putina lume stie ca in 1750, potrivit estimarilor lui Paul Bairoch, istoric al economiei, China detinea 32,8% din productia manufacturiera la nivel mondial, iar Europa doar 23,2%. China si India detineau 57,3% din productia manufacturiera mondiala, iar daca mai adaugam Persia si Imperiul Otoman, ne apropiem de 70%. Sigur, ramura principala era industria textila. In acelasi an, Produsul National Brut pe cap de locuitor era in China de 228 de dolari actuali, in timp ce in Europa nu