In cazul sarbatorilor obligatorii, globalizarea nu e o vorba goala. Festivitatile sint trase la indigo, artificiile incendiaza cerul, sampania curge in valuri, sticlele sint sparte temeinic de caldarim, rasuna chiuituri extatice, aplauze si, fireste, pupat Piata Constitutiei. De citva timp incoace, ritualul sarbatorilor e previzibil. Si asta pentru ca ele au devenit obligatorii. De Craciun si de Anul Nou trebuie sa te distrezi - ni se spune pe toate canalele de televiziune - pe cinste. Euforia se obtine la comanda si cu mijloace, in definitiv, foarte simple. In doar citiva ani, romanii au fost convertiti la moda petrecerii revelionului pe strada. Mi-e greu sa gust sarmul acestor iesiri nocturne. Sa fie la mijloc si o mai veche alergie la multime si la ingramadeala? Partea curioasa a acestei practici este ca zecile de mii de oameni care se inghesuie pe strazi si in piete publice au parte de ceea ce pot savura in fiecare zi a anului, adica de muzica si de zgomot (in fapt, in cele mai mult cazuri, muzica nu e decit zgomot). Euforia se mai obtine prin jocuri de artificii si prin raze laser. Aici sint obligatorii capul dat pe spate, strigatele de incintare, murmurul admirativ. Tot gratie televiziunii vedem ca ritualul e peste tot acelasi, de la Sidney pina in insulele Samoa. In cazul sarbatorilor obligatorii, globalizarea nu e o vorba goala. Festivitatile sint trase la indigo, artificiile incendiaza cerul, sampania curge in valuri, sticlele sint sparte temeinic de caldarim, rasuna chiuituri extatice, aplauze si, fireste, pupat Piata Constitutiei. Daca nu ies in strada, petrecaretii se inchid in restaurante si discoteci. Si aici totul e previzibil. Muzica te asurzeste, luminile te orbesc, vecinii de masa te imbratiseaza unsuros. Intre participanti ia nastere un fel de solidaritate gregara. Mare trecere are mega-revelionul, cu citeva mii de comeseni inghesuiti intr-o hala u