Problema drepturilor omului, istoria conflictelor interetnice şi politice din regiune, economia şi geopolitica se intersectează într-o ţesătură complicată.
Am cumpărat cartea Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa (Editura Humanitas). Am găsit în ea afirmaţii care m-au uimit prin precaritatea veridicităţii lor. În exemplele pe care le voi da în continuare, este vorba despre fapte a căror verificare este la îndemâna aproape oricui; iar în cazul de faţă, improvizaţiile după ureche vin din partea unui om din domeniul intelligence, cunoscător de la sursă, ca nimeni altul.
Mi-a sărit în ochi numele Haiducu (pag. 79), un caz pe care îl cercetez de un an şi jumătate şi despre care cred că ştiu mai mult decât oricare alt muritor de rând, excluzând pe cei din serviciile speciale româneşti sau străine. Citesc şi mă minunez. Un neadevăr după altul, o confuzie mai gravă ca cealaltă. Textul seamănă foarte mult cu materialul unui superifical şi neşcolit începător român în ale gazetăriei, care a copiat şi a luat de bune, fără nici cea mai sumară verificare, aiurelile scrise de un ziarist bazat, dar de fapt la fel de superifical şi neşcolit ca şi începătorul.
Pacepa menţionează anul 1982, când DIE, rebotezată CIE, a încercat să-l asasineze pe Paul Goma la Paris. Mai departe: Am colaborat cu DST-ul francez (ăsta e Serviciul de Contrainformaţii) şi-am văzut stiloul pe care generalul Pleşiţă i l-a dat lui Haiducu, ofiţerul DIA însărcinat să-l asasineze pe Goma. Stiloul conţinea otravă, nu cerneală, adică avea un compartiment pentru cerneală şi un al doilea pentru otravă. Nu ştim ce a văzut generalul Pacepa, dar un asemenea stilou n-a existat niciodată. Este adevărat că legenda acestui stilou cu otravă a circulat prin presa vremii, iar generalul s-a inspirat probabil din aceste articole nedocumentate. De fapt, stiloul era, în realitate, un banal pix