Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Mobila din „Vila lui Ceauşescu” este licitată în depozitul fostei Uzine de Armament

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

Regia de Stat în protocolul căreia era vila de la Bujoreni a pierdut procesul, dar a atacat decizia instanţei supreme.

Vila lui Ceauşescu de la Bujoreni a fost retrocedată de instanţă, Ioanei Spiridon, una dintre fiicele fostului propritar al conacului, medicului cercetător Ion Puţureanu. Directorul Regiei Autonome de Administrae a Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS), Maria Bercea, ne-a declarat: „Am pierdut procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar am atacat această hotărâre printr-un proces în Reviziure, dar am pierdut la primă instanţă şi vom continua să urmăm şi următoarele căi de atac. Noi am găsit un document pe care l-am depus instanţei din care rezultă că fostul conac al medicului Puţureanu a fost cu 279 de metri mai jos, iar materialele folosite la construirea actualei vile nu erau aceleaşi de pe vremea când a fost construită vila". Ioana Spiridon a concesionat vila unui lanţ de restaurante. „Vila este acum în renovare, iar în imediata vecinătate, avem o sală cu 460 de locuri unde organizăm nunţi şi botezuri", a spus unul dintre administratori.

Mobilieri vilei, la Fabrica de Armament

Bunurile aparţinând lui Ceauşescu, în special mobilier, au fost scoase de RAAPPS la licitaţie. „Aceste bunuri, în special mobilier, se află depozitate la Fosta Uzină de Armament de la Băbeni şi în fiecare zi de joi se organizează licitaţie publică pentru vinderea acestora", a spus directorul Maria Bercea. Ea spune că dacă vila va fii retrocedată Protocolului de Stat îşi va lua vechea destinaţie, de organizare a unor evenimente. Mai mulţi locuitori din imediata vecinătate a Dealului Capela spun că, pe vremuri, acolo se întindeau proprietăţile medicului-cercetător Puţureanu.

Vila, niciodată vizitată de Ceauşescu

Vila de la Bujoreni nu a fost niciodată vizitată de Nicolae sau Elena Ceauşescu. De la darea ei în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 55 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 59 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 50 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°