Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărăcirea pensionarilor, o fatalitate?

Publicat in Romania Libera, joi 10 noiembrie 2011 ·

Am aflat că, din prudenţă, pensiile nu vor fi majorate în anul viitor. Aşa au hotărât guvernanţii, votând marţi legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 80/2010. În versiunea de PR, anunţul a fost făcut în sensul asigurării că pensiile nu vor fi diminuate şi nici impozitate suplimentar.

În realitate, dacă nu vor fi indexate, pensiile vor fi micşorate. Rata inflaţiei, cumulată pe anii 2010 şi 2011 (de când au fost îngheţate pensiile), reprezintă 12%. Asta înseamnă că, din banii pe care îi primeşte un pensionar (dintre cei cărora nu le-a fost diminuată pensia, prin efectul legii votate anul trecut, şi nici nu li s-a aplicat cota de asigurări de sănătate de 5,5%), el poate cumpăra acum cu 12% mai puţine alimente, medicamente, haine decât acum doi ani. La anul, şi mai puţin.

Ne amintim că Legea pensiilor, votată anul trecut, modifica în defavoarea pensionarilor formula de calcul a punctului de pensie, care înainte era indexat la creşterea salariilor. Conform articolului 102 al noii legi, pensiile trebuiau indexate cu rata inflaţiei, la care se adaugă jumătate din creşterea salariului mediu. În mod excepţional (ni s-a spus) în anul 2011 nu s-a aplicat această formulă. De la 1 ianuarie 2012, pensiile ar trebui majorate, conform legii, cu aproximativ 6% (inflaţia de 3,5% plus jumătate din creşterea reală a salariului mediu brut, care în ultimele 12 luni a fost de 4,5%). Cu alte cuvinte, pensionarii ar recupera jumătate din ce au pierdut în ultimii doi ani.

Ni se explică în ce fel indexarea pensiilor ar putea afecta negativ deficitul bugetului, cât de mari ar fi riscurile, că n-ar mai fi bani pentru... etc. Ar fi de argumentat că, dacă salariile au crescut cu 8%, încasările la bugetul asigurărilor sociale au crescut şi ele cu 8%, deci ar fi de unde să se acopere indexarea, dar trecem. Bun, dar atunci de ce s-a mai prevăzut în lege o formulă de calcul

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 56 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

GSP. Laurențiu Reghecampf, urmărit penal pentru violență domestică, în urma scandalului cu Anamaria Prodan. Ce pedeapsă riscă tehnicianul

HotNews acum 36 minute
Laurențiu Reghecampf (48 de ani) are probleme pe toate planurile. Rămas liber de contract după despărțirea de Al Tai (Saudi Pro League) de pe 15 aprilie, antrenorul a primit o lovitură și în viața personală. Este urmărit penal pentru violență în fam

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°