Nu am văzut încă Poziţia copilului, dar am curajul să mă bucur pentru Călin Netzer pentru că sunt sigur de faptul că este un film autentic, netrucat. Este probabil un film despre el, despre generaţia lui şi despre România.
Îl cunosc pe Călin Netzer şi am văzut celelalte filme ale lui. Nu am văzut ”Poziţia copilului”, dar am văzut filmele lui Puiu, Mungiu, Porumboiu, Nemescu, Ştefan sau Tudor Giurgiu. Am trăit şi eu aici şi trăiesc într-o realitate care blochează de multe ori logica civilizaţiei. Societatea, puşcăria, spitalul, şcoala sau alte fenomene sociale şi instituţii au indus opera artistică de mare valoare cinematografică a noului val al cinematografiei noastre. Am crezut şi încă mai cred că destinul ieşirii din comunism va aduce, în viitor, un premiu Nobel pentru literatură în România. E drept, l-a luat Herta Muller, dar era unul izvorât mai mult din amintirea comunismului. Aştept, şi sigur va veni, un Nobel despre tranziţie. Adică despre ceea ce şcoala cinematografică a tinerilor citaţi mai sus a început să facă filme. Filme pe care noi nu le-am băga în seamă dacă nu ar lua premii internaţionale pentru că majoritatea dintre noi crede că asemenea filme defăimează ţara, naţiunea sau poporul. Aceşti tineri se chinuiesc să câştige bani de la un organism (CNC) ce finanţează, de ani buni, filmele lui Nicolaescu sau alţi dinozauri de dinainte. Greu găsesc bani, deşi ar trebui să-i ajutăm, pentru că ei valorifică pe piaţă singurul lucru care ne-a rămas autentic: suferinţa şi disperarea de a fi român. Disperarea de a merge contra istoriei şi pe lângă civilizaţie. În lumea de azi acest lucru se vinde bine şi am putea investi în această autoflagelare. Ca şi în fraza celebră din ”Filantropica” lui Nae Caranfil, dacă tot stăm cu mâna întinsă la Europea şi la FMI sau Banca Mondială, atunci măcar să spunem o poveste.| Ar fi o formă de cerşetorie sublimă. Noi vă vinde