Perioada de mercato în Europa, care s-a întins pe durata lunii ianuarie, s-a încheiat pentru dinamovişti aşa cum a început. Adică fără niciun transfer în străinătate.
Asta în timp ce rivalii Steaua şi Rapid au mai reuşit să exporte ceva. Totuşi, a existat interes şi pentru „câini".
Cu doar câteva ore înainte de închiderea „ferestrei", şefii negociau cu două cluburi din liga secundă spaniolă cedarea a doi jucători.
Este vorba de Boştină, dorit de Cadiz, şi de Niculescu, aflat pe lista lui Castellon. Niciunul nu a mai ajuns să fie coleg de competiţie
cu Dănciulescu dintr-un motiv hilar.
Două echipe aproape de liga a treia
Echipele interesate de cei doi dinamovişti nu au avut bani să plătească taxa de înscriere a românilor la Federaţia Spaniolă de Fotbal!
Conform regulamentului, orice club care aduce un jucător în premieră în Spania trebuie să achite pentru legitimarea sa o taxă de 50.000 de euro.
Şi cum atât Cadiz, cât şi Castellon stau prost cu banii, Boştină şi Niculescu au rămas la Dinamo.
Deşi formaţiile care s-au interesat de „câinii" lui Borcea sunt de nivel modest (Castellon fiind pe ultimul loc în „Segunda" şi Cadiz pe locul 18 din 22), jucătorii ar fi plecat în Spania pentru salarii de câte 180.000 de euro pe sezon.