Habar n-am pe ce criterii acorda Guvernul roman cetatenie. Loialitate cumva? Sa nu pomenim de funie in casa spanzuratului: stim bine cat mercantilism, cat calcul pragmatic (si, in fond, cat cinism) se ascunde sub pretinsa aspiratie de redobandire a cetateniei romane: daca nu otova, atunci, sigur, intr-un sir mult prea lung de cazuri. Fenomen curios, aproape incredibil pentru cine cunoaste tabieturile alor nostri: cozile de basarabeni la sectiile de votare pentru alegerile in Parlamentul Romaniei. Am vazut cateva imagini, pe Publika si prin alte parti: cozi pe bune, cu oameni care asteapta stoic sa le vina randul, in ciuda frigului, dar, mai ales, in pofida unui complex pe care il credeam irepresibil: amestec de lasitate, prejudecata si ceea ce as numi (si asta e inca un termen susceptibil de precizari) socoteala de musteriu care pastreaza maniacal asul in maneca, fiindca, nu-i asa?, nu se stie niciodata. Inainte, isi mai luau masuri de precautie, mai catau prin parti, in directia acoperisurilor unde se zvonea ca stau cameramani cu ochi albastri si inregistreaza de-a maruntelul, inclusiv suflarea a carei anvergura, la o adica, ar fi putut sa denunte, specialistilor in materie psiho-somatica, ceva - desigur, relevant - cu privire la intensitatea elanului si forta de presiune a imboldului. Cum care elan, care imbold? Alea care te scot din casa, pe lapovita, si iti tarasc pasii pana la urnele de vot din mult anatemizata ambasada... Vorba VitalieiPavlicenco (dintr-un articol de pe vox.publika.md pe care l-as conspecta rapid in continuare), „e foarte bine ca romanii nu se mai tem sa apara in public la votare". O mutatie, asadar, macar aparent, forma, dupa se stie, urmand - mai devreme sau mai tarziu - sa-si adjudece fondul. Dar nu stiu daca putem conchide, abrupt, ca „sunt mandri ca au cetatenie romana". Oare? - m-as intreba, cu zeci de exemple (care doar mandrie nu denota