Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: 10 candidaţi pe un loc la concursul de titularizare

Publicat in Adevarul, joi 30 iunie 2011 ·

Peste 530 de dascăli s-au înscris la examenele pentru ocuparea celor 54 de posturi titularizabile din judeţ. Cea mai mare concurenţă se înregistrează pe posturile de învățător sau educator.

„Foarte mulți dintre candidații la titularizare sunt proaspăt absolvenți și își doresc un post de învățător sau educator pentru că aceste posturi se pot ocupa doar cu un liceu de pedagogie sau cu un curs”, a declarat Mariana Brumboiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Satu Mare. De asemenea, la ISJ Satu Mare s-au mai înscris 474 de persoane pentru ocuparea posturilor de suplinitori. Posturile scoase la concurs vor fi ocupate de dascălii care obţin cele mai mari punctaje la examenele de specialitate.

Examenul de titularizare este programat pentru data de 13 iulie și se va desfășura la unul dintre cele două centre de examinare, Școala generală cu clasele I-VIII „Dr. Vasile Lucaciu“ sau Grupul Școlar „Constantin Brâncuși“, în funcție de discipline. Înscrierile s-au finalizat în data 24 iunie, iar în acest moment se lucrează la aplicaţia care va centraliza rezultatele candidaţilor şi distribuirea lor pe posturi. Validarea fișelor de înscriere va avea în cursul săptămânii viitoare, urmând să se stabilească clar numărul participanților la examene.

Acesta este ultimul an de examen organizat cu subiecte la nivel naţional. De anul viitor, examenul de titularizare va fi organizat la nivelul instituţiilor de învăţământ cu subiecte concepute local. Anul trecut, la nivelul judeţului Satu Mare, ISJ, a scos la concurs un număr de 678 de posturi dintre care 36 titularizabile şi 642 netitularizabile.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 46 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 22 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°