Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo, adio Liga Campionilor!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 31 martie 2008 ·

„Dubla“ lui Semedo a stabilit aseară învingătoarea derby-ului Dinamo - CFR.

1 /.

Resimţind puternic în ceafă răsuflarea Stelei, fotbaliştii de la CFR Cluj s-au dezlănţuit aseară, în Şoseaua Ştefan cel Mare, fieful actualei campioane din Liga I, şi s-au impus cu 2-1 în meciul Dinamo, păstrându-şi astfel statutul de principală favorită la titlu în actualul sezon. Omul decisiv al liderului a fost portughezul Antonio Semedo, poreclit „Pantera“ pentru viteza sa de reacţie ieşită din comun. Învinsă de CFR, Dinamo şi-a compromis şi ultimele şanse la locul secund, care trimite în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. „Măcar să jucăm în Intertoto“, nădăjduiesc suporterii „câinilor“. Totodată, fanii iau cerut lui Ioan Andone, în prezent la CFR, să se întoarcă la Dinamo: „Ando, vino înapoi, că murim!“.

Clujenii rămân lideri

CFR a venit în Capitală hotărâtă să câştige. A deschis repede scorul, după numai 11 minute, apoi a făcut tot posibilul pentru a-şi conserva avantajul. Numai că, treptat, dinamoviştii au trecut la comanda jocului şi, firesc, au egalat prin Ionel Dănciulescu. În plină perioadă de dominare a gazdelor, ardelenii au dat lovitura: Semedo a dejucat jocul la ofsaid al fundaşilor dinamovişti şi, rămas doar cu Lobonţ în faţă, l-a executat pe portarul naţionalei. Evenimentele din repriza secundă au curs în favoarea clujenilor.

> Aseară, CFR a reuşit primul succes în deplasare, după 147 de zile şi cinci meciuri consecutive în campionat fără victorie. La rândul ei, Dinamo nu mai pierduse în „Groapă“ de 140 de zile, de la meciul cu Rapid, din etapa a 15-a.

> Locul antrenorului Ioan Andone pe banca de rezerve a liderului a fost luat aseară, surprinzător, de patronul Arpad Paszkany. Suspendat, Andone s-a amestecat printre spectatorii dinamoviş ti în timpul jocului şi a ţinut legătura prin telefon cu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 53 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 22 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă diverse droguri la festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost prins de poliţiştii constănţeni în timp ce încerca să introducă diverse droguri la Festivalul Sunwaves din Mamaia, pentru a le vinde.

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 31 minute
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Ministerul britanic al Apărării, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Adevarul acum 28 minute
Ministerul britanic al Apărării a fost ţinta unui atac cibernetic de mare amploare, în spatele căruia, s-ar afla China, potrivit Sky News.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum o ora
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Vremea

București
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

25°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°