Rănit în revoluţa de la Cluj, Dorel Lăpuşan a dat în judecată Statul român şi a câştigat.

Dorel Lăpuşan, avea 25 ani în decembrie 1989. Era electrician la Uzina 16 februarie. Revoluţia l-a prins în faţa Tribunalului din Cluj, unde se afla împreună cu părinţii săi. Auzind că „se întâmplă ceva“ în centru, a pornit spre fosta piaţa Libertăţii, actuala piaţa Unirii din Cluj. A văzut cu ochii lui cum în faţa militarilor apăruţi în piaţă înarmaţi cu muniţie de război un tânăr îşi ridică hainele, îndemnându-i să-l împuşte. Atunci armata a deschis focul asupra oamenilor din piaţă. Dorel Lăpuşan s-a aruncat după gardul viu de pe marginea troturarului, însă acesta nu l-a protejat de glonţul care i-a străpuns un plămân şi ficatul.

O femeie i-a legat rana cu un batic, iar câţiva tineri au oprit o maşină ca să-l ducă la spital, unde s-a trezit a doua zi, când au venit părinţii să îl viziteze. În urma rănii, Dorel Lăpuşan a rămas cu o invaliditate care nu i-a mai permis să meargă la fabrică, astfel că s-a pensionat de boală, în 1990. Ca să fie pedepsiţi cei care au tras în el şi în ceilalţi luptători clujeni, a avut de aşeptat mult, peste 17 ani. Prea mult, au decis, în urmă cu câteva zile, judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului care au condamnat statul român la plata unor daune morale pentru tergiversarea proceselor Revoluţiei de la Cluj.

Lăpuşan a primit astfel 10.000 de euro. „Sunt bucuros că mai este cineva care poate să tragă statul român de mânecă, să-l atenţioneze că nu toate lucrurile se desfăşoară în mod normal“, spune Dorel Lăpuşan.

Liderii revoluţiei de la Cluj, nişte rebeli

Clujeanul spune că toţi liderii revoluţiei de la Cluj nu au fost cu adevărat înregimentaţi în sistemul comunist. „Eram cu toţii mai rebeli“, spune Dorel Lăpuşan. El îşi aduce aminte că, deşi comuniştii interziceau deţinerea aparatelor video, a reuşit să cumpere unu