Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Au început înscrierile pentru emisiunea concurs "Vocea populară" de la TVR 3

Publicat in Adevarul, marți 5 octombrie 2010 ·

Începând cu 25 octombrie, Televiziunea Română difuzează zilnic, de luni până vineri, pe canalul TVR 3, "Vocea populară", o emisiune-concurs la nivel naţional, la care sunt invitaţi să participe tineri interpreţi de muzică populară. Până pe data 13 octombrie are loc preselecţia concurenţilor din toate judeţele ţării, în urma căreia sunt selectaţi 5 concurenţi pentru fiecare judeţ.

Televiziunea Română, prin Studioul Teritorial Craiova, organizează, începând cu 25 octombrie 2010, emisiunea concurs „Vocea Populară”, emisiune care se adresează tinerilor interpreţi de muzică populară din întreaga ţară.

Studioul TVR Craiova va realiza 11 ediţii televizate pe canalul TVR 3, câte o ediţie pentru fiecare dintre judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Teleorman, Argeş şi Giurgiu, la care se adaugă 2 semifinale şi o finală pe regiune. Fiecare judeţ dintre cele enumerate va avea în competiţie câte 5 concurenţi. După ce va fi desemnat câte un reprezentant al fiecărui judeţ din Oltenia, concurenţii se vor întrece în doua semifinale care vor desemna câştigătorul regiunii.

Acesta va participa, alături de ceilalţi 4 finalişti desemnaţi în urma selecţiilor organizate de TVR Timişoara, TVR Cluj, TVR Iaşi şi TVR Bucureşti, la marea finală de la Bucureşti. Până pe data 13 octombrie are loc preselecţia concurenţilor din toate judeţele ţării, în urma căreia sunt selectaţi 5 concurenţi pentru fiecare judeţ.

Premiile acordate în cadrul concursului sunt:

-marele premiu oferit la finala naţională – un autoturism Dacia

-premiul I regional – 2500 RON pentru finalistul regiunii

-premiile II şi III regionale – obiecte în valoare de 500 RON.

Pentru emisiunea concurs “Vocea Populară”, Studioul Teritorial TVR Craiova organizează preselecţia pentru a alege câte 5 concurenţi pentru fiecare dintre judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 25 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 57 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 40 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°