Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCANDAL La Alexandria nu începe recensământul

Publicat in Adevarul, joi 20 octombrie 2011 ·

Războiul dintre Prefectura Teleorman şi Primăria Alexandria merge până la sabotarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor. Prefectul Teodor Niţulescu şi primarul Victor Drăguşin se ceartă mai nou pe lista cu recenzori, care nu au nici convenţii civile, nici mape şi nu pot pleca pe teren.

O mare parte dintre cei peste 200 de recenzori racolaţi şi instruiţi de Primăria Alexandria nu sunt recunoscuţi de Prefectura Teleorman. Peste 100 de persoane din lista de recenzori făcută de edilii alexăndreni au fost recuzate de prefectul Teodor Niţulescu pe motiv că sunt incompatibile. „ Sunt propagandişti ai primarului , nu ştiu exact despre câte persoane este vorba, dar i-am respins. Nu închei convenţii cu asemenea persoane . În faţa Curţii de Conturi nu răspund decât eu, nimeni altcineva. Recensământul trebuie să se desfăşoare legal”, a spus prefectul Teodor Niţulescu. Prefectul susţine că şi instituţia pe care o conduce a instruit aproximativ 100 de recenzori pe care intenţionează să îi trimită în teren la Alexandria.

Prefectul are convenţiile, primarul are mapele

Recenzorii instruiţi de Primăria Alexandria nu ştiu acum dacă se găsesc pe lista recuzată de prefect sau au fost admişi. Oamenii care îşi puseseră speranţa că vor câştiga un ban în procesul de recensământ nu mai ştiu acum ce să facă. „ Am înţeles că mapele cu chestionare şi legitimaţiile sunt la primărie. Convenţiile pe care trebuie să le semnăm ca să începem munca sunt la prefectură. Ei se ceartă şi noi nu ştim ce să facem”, ne-a spus un recenzor dintre cei instruiţi de primărie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 31 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°