Clădirea a fost construită la începutul secolului XIX şi este o ruină, deşi este declarată de autorităţi monument istoric. Pentru refacerea imobilului în care a copilărit pictorul Nicolae Mantu, Primăria Galaţi a început în urmă cu doi ani o campanie de strângere de fonduri.
CITEŞTE ŞI: Salvaţi Palatul Simion Gheorghiu, una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Galaţi
Clădiri monument-istoric ce amintesc de parfumul târgului de altădată: Casa Balş a fost clădită de meşteri levantini
Frumoasa casă, în care au fost prezenţi cândva personalităţi ca George Enescu şi Ionel Teodoreanu, a ajuns astăzi o ruină. Imobilul figurează pe lista monumentelor istorice ale Galaţiului din anul 2004 ( GL-IV-m-B-03146) şi a aparţinut surorii pictorului Elena Mantu.
Povestea casei
În această casă a copilărit şi a trăit Nicolae Mantu, cel mai bun pictor floralist român. Este o clădire mare, cu camere spaţioase, ce aminteşte de târgul de altădată al Galaţiului.
Conac boieresc, locuit doar de fantome
În casă se intra trecând prin curtea din faţă, apoi se urcau câteva trepte şi se ajungea în anticamera casei. Urmează o sufragerie şi un salon mare unde se servea dimineaţă cafeaua. Servitorii locuiau în partea de jos a clădirii.
După moartea fraţilor Mantu, casa a fost moştenită de Tecla Corvisianu, fiica Elenei Mantu. Aici a funcţionat un timp Filiala Galaţi a Arhivelor Statului şi apoi, până în 1990, Fondul Plastic.
Un document descoperit în arhivele Fondului Plastic arată că această casă fusese donată comunităţii artiştilor gălăţeni încă din 13 aprilie 1960.
Cu toate acestea, după Revoluţie ea ajunge în proprietatea familiei Bădescu şi este lăsată în paragină.
În urmă cu doi ani, Primăria s-a decis să redea Casa Mantu circuitului cultural. În acest scop, primarul Dumitru Nicolae a înce