Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BC Mureş, pentru un loc în finală, miercuri şi joi, ora 18

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 7 mai 2013 ·

BC Mureş poate scrie istorie Confruntarea dintre Gaz Metan Mediaş şi BC Mureş Târgu-Mureş, din cadrul semifinalelor Ligii Naţionale de Baschet Masculin continuă miercuri şi joi cu partidele trei şi patru. BC Mureş a obţinut două victorii pe teren propriu, 89-69 şi 96-88. În cazul unei victorii în cele două partide de la Mediaş, „tigrii” ar obţine o performanţă deosebită, calificarea în finala campionatului. Această opţiune o au şi în cazul a două eşecuri, dacă ar reuşi să obţină victoria în eventualul meci decisiv, care s-ar disputa la Târgu-Mureş, duminică, 12 mai. O victorie la Mediaş ar constitui o nouă premieră pentru echipa mureşeană, după un sezon în care s-au întrecut pe ei înşişi. Au reuşit victorii în premieră la mai multe dintre fruntaşele clasamentului. Acest lucru justifică în mare parte şi primul loc ocupat la finalul sezonului regulat, pe lângă faptul că echipa, considerată un outsider la începutul sezonului a impus respect şi teamă tuturor adversarelor. Jocul ordonat şi spiritul de luptă a făcut ca echipa lui Srecko Sekulovic să devină una temută şi chiar una dintre pretendentele la titlu. O nouă premieră aduce finala În ciuda faptului că şi-au propus la debutul în noul sezon doar calificarea în play off, mureşenii au reuşit un retur excelent, calificarea în semifinale şi două victorii în faţa unei echipe considerate ca principale candidate la cucerirea titlului. Dacă au reuşit să depăşească orice aşteptări, cu multe premiere în acest campionat, prin victorii în săli unde n-au mai învins, „tigrii” se află îanintea unei noi premiere. O victorie la Mediaş ar fi o nouă premieră şi le-ar asigura prezenţa în prima finală. Ediţia actuală a dovedit că orice este posibil. „Cei nouă magnifici” În cele două meciuri din „junglă”, tehnicianul BC Mureş a folosit nouă jucători, câte opt în fiecare joc. Liderul la minute jucate este Peciukas, cu 1 oră, 14 minut

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul consideră „o ruşine istorică” cererea procurorului CPI de emitere a mandatului de arestare pentru Netanyahu

Adevarul acum o ora
Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a calificat luni drept o „decizie scandaloasă” cererea procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) de emitere a unor mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu şi ministrul

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 2 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Accident rutier pe DN 1, în apropiere de Ploieşti. Sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane/ Traficul este blocat pe sensul de mers spre Bucureşti

News.ro acum o ora
Un accident rutier în care sunt implicate şapte autovehicule şi opt persoane a avut loc, luni seară, pe drumul naţional 1, în apropiere de Ploieşti. Primele date arată că două persoane sunt rănite. La ora transmiterii acestei ştiri drumul este bloca

Cererea României de extrădare a lui Paul al României a fost respinsă de justiţia din Malta. Decizia nu este definitivă

News.ro acum 2 ore
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a prinţului Paul Philippe al României, magistratul estimând că există un "risc real" ca acesta să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale, relatează Times of

Când vor avea loc funeraliile președintelui iranian Ebrahim Raisi, mort în accidentul de elicopter

Ziare.com acum o ora
Funeraliile preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, mort duminică într-un accident de elicopter, urmează să înceapă marţi, 21 mai, la Tabriz, în nord-vestul ţării, a anunţat luni, 20 mai, agenţia de presă oficială Irna, relatează AFP. "Ceremonia funera

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Doi morţi şi zece răniţi în China, într-un atac cu cuţitul comis de o femeie într-o şcoală primară la Guixi

News.ro acum 2 ore
O femeie a ucis cu cuţitul două persoane şi a rănit alte patru luni, într-o şcoală primară în centrul Chinei, potrivit poliţiei locale, citată de postul de stat CCTV, relatează AFP. Atacul a avut loc către prânz, n oraşul Guixi, în provincia Jiangxi

Julian Assange obţine o victorie la Înalta Curte în procesul împotriva extrădării în SUA. Poate face un nou apel

Mediafax acum 2 ore
Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a obţinut o victorie în lupta sa continuă împotriva extrădării din Marea Britanie. Judecătorii de la Înalta Curte din Londra i-au dat permisiunea de a face un nou apel.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

26°
lun.

11°/26°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

13°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°