Uriaşa, incredibila campanie dusă de Trustul de presă al FNI impotriva lui Ludovic Orban ar fi avut o justificare căt de căt, dacă Ludovic Orban s-ar fi purtat ca un ciocoi.
Inainte de 1989, pe cănd locuiam in ultimul bloc din Bucureşti, de pe Şoseaua Alexandriei, am avut un necaz. Cumpărasem cu chiu cu vai o Dacia şi făceam şcoala de şoferi. Intr-o noapte, mănat de diavolul neastămpărului, care şade in mulţi din noi, m-am apucat să conduc de unul singur pe străzile de mahala din jurul blocului. La un moment dat m-am pierdut cu firea şi, in loc de frănă, am apăsat pe acceleraţie. Am intrat in gardul care inconjura o căsuţă ca de ţară şi m-am oprit in mijlocul grădinii.
Proprietarii erau oameni simpli. Nu m-au luat de guler să mă ducă la Miliţie. Mi-au spus că totul se aranjează dacă a doua zi le refac gardul. N-am dormit toată noaptea. A doua zi, invoindu-mă de la serviciu, m-am trezit in zori şi m-am dus glonţ la un depozit de scănduri. Am făcut rost de un meseriaş şi, in căteva ore, ajutat de proprietari, am refăcut gardul. M-am intors acasă şi mi-am văzut de treburi. Cu inima căt un purice. Mă găndeam că proprietarii gardului vor merge la Miliţie şi mă vor pări chiar dacă ne inţeleseserăm să nu se intămple asta in schimbul refacerii gardului, pe banii mei, desigur. E lesne de inţeles ce urmări catastrofale ar fi avut păra lor la Miliţie. Eram redactor-şef adjunct la Scinteia tineretului. Pe lăngă dosarul penal (condusesem fără carnet), aş fi rămas pe drumuri. Au trecut de atunci peste 25 de ani. Istorisesc acum intăia oară acest necaz din viaţa mea. O fac pentru a putea spune: Mulţumesc lui Dumnezeu că la vremea respectivă nu era presă liberă şi indepedentă! Dacă ar fi fost, mai mult ca sigur aş fi fost şi eu victima unui linşaj mediatic, asemenea nefericitului Ludovic Orban.
E lesne de imaginat cum s-ar fi dus