Ceea ce s-a intamplat candidatei Verzilor, D. Voynet, in cadrul alegerilor prezidentiale din Franta, de la 22 aprilie, care a obtinut cel mai slab scor electoral al prezentei ecologistilor la un asemenea scrutin, 1,57% din voturi, este semnificativ din mai multe puncte de vedere si ofera o lectie aspra pentru ecologia politica. Mai intai, suntem in fata unui adevarat "paradox verde": in urma unei campanii in care s-a vorbit de ecologie mai mult ca niciodata, concurentul ecologist nu a reusit sa obtina decat adeziunea a 576.758 dintre francezi. Si aceasta in situatia in care, la alegerile anterioare, din 2002, candidatul ecologist Noël Mamére a obtinut 5,25% din voturi, iar in conditiile evolutiilor ecoclimatice din ultimii ani se spera intr-un trend ascendent, inclusiv in plan electoral. Intr-adevar, in urma caniculei din vara anului 2003 (cand au murit zeci de mii de persoane) si a secetei din anii ulteriori, Franta se numara printre tarile europene cele mai afectate de incalzirea globala, iar opinia publica este deosebit de sensibila la problematica schimbarilor climatice. De altfel, conform estimarilor sociologice, peste 60% dintre francezi considera global warming drept o problema importanta. Totodata, pilula este cu atat mai amara, iar situatia (aparent) bizara cu cat, inainte de retragerea sa din cursa pentru Elysée, in ianuarie a.c., militantul ecologist si teleastul N. Hulot era deja creditat cu nu mai putin de 11% din intentiile de vot ale francezilor! "Les Verts suscitent un désamour complet", o concluzie ingrijoratoare. Explicatiile sunt mai multe, iar concluziile lor - deosebit de importante pentru viitorul miscarii politice ecologiste franceze, dar si in privinta posibilelor evolutii ale ecologismului contemporan. Prima este constatarea ca formatiunile verzi nu au reusit inca sa-si afirme si sa-si pastreze o identitate politica atat de puternica, astfel