Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret: Camelia Ioniţă instruieşte paraşutişti

Publicat in Adevarul, duminică 4 iulie 2010 ·

Cameila Ioniţă a reuşit să se impună într-o lume a bărbaţilor alegând o meserie caracterizată de curaj. A început să facă paraşutism încă din adolescenţă, iar după ce a îmbrăţişat cariera militară a ajuns să îi înveţe pe alţii tainele zborului.

„În 1982 eram elevă la liceu în Ploieşti, când doi instructori de la aeroclubul din Strejnic au vebit să caute copii care să facă sport. Un an înainte fusesem într-o tabără UTC la planorism unde făcusem câteva ore de zbor şi aş fi vrut să continui, dar la Ploieşti nu se făcea decât zbor cu motor şi paraşutism. Aşa am început să fac paraşutism”, povesteşte Camelia Ioniţă.

Primul salt de ziua ei

La început, în grupă erau mai multe fete, care treptat au abandonat. Camelia însă, şi-a încheiat pregătirea teoretică, a dat examene şi a ajuns să pună în practică ceea ce învăţase la cursuri. Bucuria primului zbor a fost mai puternică decât emoţiile Primul şi al doilea salt l-a făcut chiar de ziua ei de naştere şi i-a plăcut nespus de mult. La al treilea salt i-a fost frică, atunci s-a manifestat teama de început, dar a sărit pentru că nu putea să se lase mai prejos decât băieţii. I-a plăcut de la început paraşutismul şi în scurt timp acest sport a devenit cea mai mare pasiune a sa, chiar dacă nu întotdeauna este uşor. „Nu-i ca la fotbal unde te duci două ore la antrenament şi pleci acasă. Aici stai toată ziua pe câmp, pliezi, sari, sau uneori nu mai zbori pentru că e vremea rea”spune Camelia Ioniţă. Nu s-a gândit niciodată să renunţe, nici măcar atunci când a rămas singura femeie din grupă.

O familie de paraşutişti

Pe aerodrom, acolo unde îi place cel mai mult, Camelia şi-a cunoscut soţul, paraşutist la rândul lui. Acum în familia Ioniţă paraşutismul este principala preocupare. Camelia şi Florin, soţul său sunt profesionişti, ambii militari şi instructori la Centrul de Pregătire pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 28 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°