Fotbalistul adus de Falub să întărească ofensiva utistă a arătat o creștere de formă în ultimele jocuri. Dacian Bîrză (27 de ani), care a mai trecut pe la FC Bihor, a fost în asentimentul afirmaţiilor recente ale alb-roșiilor, care au susținut că tabăra arădeană merita creditată de la bun început cu șanse la promovare, în ciuda greutăților. „Noi tot timpul am sperat că vom fi în cărți. Nu cred că dacă joci la UTA stai pentru locul 7. Ne-am dorit de la început să fim pe loc promovabil. Am avut încredere în noi”, a spus Bîrză.
Jucătorul sosit în Arad vara nu demult încheiată a mărturisit că își dorește să spargă gheața și să scuture plasa porții adverse și că intenția lui e să dea totul atunci când se apelează la el.
„Îmi doresc să înscriu și sper să o fac. Dar nu mă gândesc doar la asta, poate că nu m-aș putea concentra cum ar trebui. Cel mai important e să ia echipa 3 puncte, iar pentru asta, când intru, încerc să dau sută la sută, și dacă joc 5 minute, și dacă joc tot meciul”, a zis Bîrză. „Sunt bucuros să joc la o astfel de echipă și îmi doresc să fac performanță”, a adăugat cel care a mai jucat și la Turnu Severin.
Fotbalistul adus de Falub să întărească ofensiva utistă a arătat o creștere de formă în ultimele jocuri. Dacian Bîrză (27 de ani), care a mai trecut pe la FC Bihor, a fost în asentimentul afirmaţiilor recente ale alb-roșiilor, care au susținut că tabăra arădeană merita creditată de la bun început cu șanse la promovare, în ciuda greutăților. „Noi tot timpul am sperat că vom fi în cărți. Nu cred că dacă joci la UTA stai pentru locul 7. Ne-am dorit de la început să fim pe loc promovabil. Am avut încredere în noi”, a spus Bîrză.
Jucătorul sosit în Arad vara nu demult încheiată a mărturisit că își dorește să spargă gheața și să scuture plasa porții adverse și că intenția lui e să dea totul atunci când se apelează la el. @N_P