Mesajul a fost trimis. Multumesc!

9 ani le-a trebuit judecătorilor din Iaşi să condamne nouă proxeneţi

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Nouă persoane acuzate de trafic de carne vie la începutul anilor 2000 au fost condamnate, ieri, de judecătorii Tribunalului Iaşi. Urmează apelul.

Unul dintre cele mai vechi dosare aflate pe rolul in­stanţelor ieşene a fost finalizat ieri de magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi. Nouă persoane acuzate de proxenetism au primit condamnări cu executare într-un dosar ce a ajuns în justiţie în anului 2004. Potrivit minutei, cea mai mare pedeapsă a primit-o un membru al clanului Gologan, Ioan Onofrei, condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. Mirel Boaru, Mircea Frunză, Petru Isac, Ecaterina Ştefan, Cristinel Mocanu, Argentina Balan, Iulia Balan şi Visarion Balan au primit şi ei pedepse ce variază între trei şi şase ani şi jumătate de închisoare în regim de detenţie. În cei nouă ani cât au trecut de la momentul destructurării reţelei, dosa­rul a fost trimis înapoi pentru refacerea materialului de ur­mărire penală. Deşi s-a dat o sentinţă, e posibil ca până la condamnarea efectivă a inculpaţilor să mai dureze întrucât aceştia mai au două căi de atac.

Potrivit actului de acuzare, cei nouă inculpaţi ar fi pus pe picioare la începutul anilor 2000, o reţea de trafic de persoane printre care se aflau şi victime minore. Între anii 2000 şi 2004, membrii grupării ar fi dus în Polonia peste 50 de tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze obţinând astfel beneficii financiare importante de pe urma lor. Reţeaua ar fi fost împărţită în trei structuri. Una s-ar fi ocupat de re­crutarea tinerelor de pe raza judeţului Iaşi şi obţinerea paşa­poartelor, alta de transportul acestora, iar cea de-a treia de supravegherea victimelor şi încasarea sumelor obţinute de acestea din prostituţie. La vremea respectivă, tra­ficanţii ar fi obţinut şi 200.000 de dolari de pe urma unei singure victime.

Nouă persoane acuzate de trafic de carne vie la începutul anilor 2000 a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

17°
mar.

16°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°