Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un brailean in fruntea Judecatoriei Galati

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 22 martie 2001 ·

Ministrul Justitiei a numit pentru urmatoarele doua luni pe postul de sef al Judecatoriei pe vicepresedintele instantei din Braila Incepind de luni, soarta Judecatoriei Galati se afla in miinile unui brailean. Prin ordinul Ministrului Justitiei, in locul judecatorului Ion Avram, revocat din functie in urma cu o luna, a fost numit vicepresedintele Judecatoriei Braila, magistratul Adrian Vanc. "Numirea mea a fost facuta pe baza unei delegatii pentru o perioada de doua luni, dupa care Consiliul Superior al Magistraturii va decide cine va prelua acesta functie", ne-a declarat noul sef al instantei galatene, care are o vechime in magistratura de sapte ani. "Nu stiu prea multe despre instanta galateana, insa voi incerca sa aflu toate problemele care exista in interiorul institutiei. De altfel, am incercat sa fac acest lucru si am intrat, personal, din birou in birou, pentru a intra in contact cu oamenii. Pentru mine, aceasta functie este o provocare, dar voi incerca sa-mi vad serios de treaba", ne-a declarat judecatorul Ion Vanc. Acesta sustine ca nu cunoaste propunerile facute astazi de judecatorii galateni pentru functiile de presedinte si vicepresedinte si care vor fi trimise la Bucuresti. Tot astazi, si magistratii de la Tribunal si-au exprimat, in cadrul unei sedinte, optiunile pentru numirea sefilor institutiei. Din cite am aflat, "cistigatoare" a iesit actuala presedinta, ex-adjuncta a Alexandrinei Zaharia, judecatoarea Gabriela Baciu, care a primit noua voturi. Ea a fost urmata de actuala presedinta a Sectiei Civile a Tribunalului, Anca Pungoci, cu cinci voturi. Printre cei nominalizati s-au mai aflat judecatorii Eugen Mortu si Aurica Ioan, cu cite un vot. Decizia finala apartine in exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii, care se va intruni curind. (Cristina SARBESCU) Ministrul Justitiei a numit pentru urmatoarele doua luni pe postul de sef al Judecato

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 29 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 29 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 39 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 44 minute
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°