E aproape miezul nopţii. Am renunţat să căutăm localul de striptiz şi ne-am tras la umbră, pe terasă la "Alină-ţi necazul la Doru". 6.000 de lei halba mare şi rece; 3.500 cafeaua mică şi bună; nu se primeşte bacşiş. Noi ne alinăm doar setea după o zi de caniculă. Traversăm strada şi luăm nişte parizer şi nişte brînză de la "Om sărac, om bogat", ca să ne "alinăm" şi foamea. Sîntem la Rovinari, Gorj, oraş minier construit prin '82, oraş "tipic comunist", după cum spune un student, cu blocuri ce nu au mai cunoscut o reparaţie de la construcţie. Noaptea le ascunde însă faţadele coşcovite şi animă zecile de restaurante, terase şi baruri, înghesuite unul într-altul, ieşind din scările de bloc sau punînd stăpînire pe spaţiile dintre blocuri. Buticurile şi magazinele alimentare sînt şi ele deschise la această oră tîrzie din noapte, iar pe străzi este o animaţie pestriţă de orăşel mediteranean toropit de căldură. O fetiţă îşi cumpără napolitane de 3.000 de lei, un tată a ieşit la cumpărături cu cei doi copii ai lui, o gospodină cumpără două ouă, pîlcuri de fete mai degrabă sumar îmbrăcate se lasă sărutate în treacăt de pîlcuri de băieţi mai mult sau mai puţin zgomotoşi, bărbaţi cu cămăşile deschise se uită la meci, vecini îşi beau berea la o bîrfă mică în faţa blocului. Cei mai schilozi cîini din ţară, părăsiţi aici, zice-se, de către cei din Tîrgu-Jiu, se tîrîie pe sub tarabele din piaţă. Oamenii au venit în aceste locuri mai mult ca detaşaţi şi după trei luni care s-au făcut trei ani s-au pomenit rovinăreni. Unii au venit ademeniţi de salariile mai

bune şi, mai ales, de locurile de muncă sigure. Unii mai vin şi acum, mai ales din Tîrgu-Jiu, unde îşi vînd apartamentele prea scumpe de întreţinut şi se instalează la Rovinari, unde întreţinerea şi viaţa sînt ceva mai ieftine. Mulţi s-au disponibilizat sau au devenit şomeri; cei mai tineri dintre ei pleacă în Grecia