Italianul Christoph Innerhofer a câştigat azi una dintre cele mai importante curse din Cupa Mondială de schi alpin, impunându-se pe pârtia "Lauberhorn" din localitatea elveţiană Wengen.
Innerhoffer, primul italian care câştigă la Wengen după 16 ani
33.000 de spectatori au venit pe pârtia "Lauberhorn" din staţiunea Wengen pentru a asista la una dintre cursele clasice ale Cupei Mondiale de schi alpin. Coborârea de pe pârtia elveţiană, ajunsă la a 83-a ediţie, este şi una dintre cele mai dificile din cauza lungimii (4,40 km), fiind cea mai lungă probă din Cupa Mondială, dar şi din cauza tehnicităţii sale. Totuşi, Christoph Innerhofer nu a avut nicio problemă de-a lungul celor 4 kilometri, reuşind să se impună cu un timp de 2 minute, 29 de secunde şi 82 de sutimi, cu 30 de sutimi mai rapid decât austriacul Klaus Kroell. Pe trei a venit un alt austriac, Hannes Reichelt, la 76 de sutimi de italian. Innerhoffer (28 de ani) se află pe locul secund în clasamentul general al disciplinii coborâre, cu 233 de puncte, la 45 de puncte de liderul Aksel Lund Svindal, care a căzut azi. "Dacă mi-aş fi dorit în carieră să câştig două coborâri, acestea ar fi fost cele de la Beaver Creek şi Wengen. În acest sezon, le-am câştigat pe amandouă. Sunt fericit", a spus Innerhofer după cursă. A fost prima victorie italiană la Wengen după 16 ani, ultimul schior de origine italiană care s-a impus pe "Lauberhorn" fiind Kristian Ghedina, în 1997.
Clarey e cel mai rapid schior din istorie
Cursa de azi a prilejuit şi stabilirea unui nou record neoficial pentru cel mai rapid schior din istoria de 46 de ani a Cupei Mondiale. Francezul Johan Clarey a prins 161,9 km/h pe linia dreaptă intitulată "Hanneggschuss" de la finalul coborârii, doborând recordul stabilit de canadianul Benjamin Thomsen (159,8 km/h) cu câteva minute înainte. "Nu e un record oficial, d