Firmele de taximetrie din municipiul Braşov au decis la finele săptămânii trecute să majoreze tarifele de la 1 la 1,29 lei pe kilometru, pornirea fiind taxată cu acelaşi tarif. Cornel Duţea, asociat în cadrul ATI Braşov, spune că motivaţia scumpirii este „să avem şi noi un beneficiu”. Mai exact, Duţea spune că „până acum aveam un beneficiu de 0,15 lei pe kilometrul parcurs”, dar nu a putut să ne spună ce beneficiu va avea un taximetrist cu noul tarif.
Este cea mai mare creştere a tarifelor, după cea din urmă cu doi ani, când tarifele au crescut de la 0,75 la 1 leu.
Patronii firmelor de taximetrie susţin că majorarea era necesară, deoarece de la anul doar maşinile care au o vechime de sub cinci ani vor fi autorizate pentru taximetrie, potrivit unui nou act normativ care reglementează activitatea de taximetrie. „Toate maşinile vor trebui să aibă sisteme de frânare ABS, un sistem GPS şi air-bag-uri pentru pasageri, toate aceste lucruri implicând costuri suplimentare pe care nu le putem face decât dacă creştem tarifele”, a spus unul dintre proprietarii firmelor de taximetrie. Firmele de taximetrie din municipiul Braşov au decis la finele săptămânii trecute să majoreze tarifele de la 1 la 1,29 lei pe kilometru, pornirea fiind taxată cu acelaşi tarif. Cornel Duţea, asociat în cadrul ATI Braşov, spune că motivaţia scumpirii este „să avem şi noi un beneficiu”. Mai exact, Duţea spune că „până acum aveam un beneficiu de 0,15 lei pe kilometrul parcurs”, dar nu a putut să ne spună ce beneficiu va avea un taximetrist cu noul tarif.
Este cea mai mare creştere a tarifelor, după cea din urmă cu doi ani, când tarifele au crescut de la 0,75 la 1 leu.
Patronii firmelor de taximetrie susţin că majorarea era necesară, deoarece de la anul doar maşinile care au o vechime de sub cinci ani vor fi autorizate pentru taximetrie, potrivit unui nou act normativ care re