Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce candidatul PDL din Neamț este verde și nu portocaliu. Cristian Preda: există un blocaj cromatic

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 11 august 2011 ·

Adrian Rădulescu, candidatul PDL la Neamț la alegerile parțiale pentru Camera Deputaților, care vor avea loc pe 21 august, își face campanie sub culoarea verde, deși democrat-liberalii se indentificau prin portocaliu. Sursa: Agerpres

Acesta și-a făcut toate materialele de campanie în această culoare. "Nu am renunțat la portocaliu, dar este o campanie parțială într-un colegiu și, eu fiind specialist agricol, am considerat că este o culoare care mă reprezintă", a declarat Rădulescu, precizând că pe materialele sale elctorale se pot vedea lanuri de porumb sau alte astfel de elemente agricole.

"Nu a fost o discuție despre schimbarea culorii, a fost dorința mea. Fiind singurul candidat al PDL din acel colegiu am putut să am această preferință, dacă eram mai mulți trebuia să cădem de comun acord", a mai spus candidatul PDL pentru un fotoliu de deputat în Neamț.

"Pungile portocalii sunt refuzate"

Europarlamentarul Cristian Preda a confirmat însă că există "un blocaj cromatic". Mai mult, Preda susține că, potrivit informațiilor sale, într-una din zonele unde vor avea loc alegeri parțiale oamenii refuză să primească pungi portocalii.

"Se acceptă pungi cu alte culori şi, deci, există nişte intoleranţe dezvoltate datorită acestui discurs foarte agresiv care s-a practicat în ultimul timp... Nu o să stăm şi să ne uităm la acest blocaj, încercăm să găsim soluţii alternative: la Baia Mare se va folosi culoarea albă, aici se foloseşte verde, sunt teste importante", a mai spus Preda.

Deși nu recunoaște, PDL se gândește la albastru

"Culoarea nu este ceva oficial, nu există o culoare a unui partid. Partidele au sigle și denumiri. Culorile sunt lucruri cu care ne putem juca", a declarat pentru Evz, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Potrivit acestuia, candidații sunt liberi să-și aleagă materialele de campanie, important fiind ca

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 56 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

OFICIAL Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, este urmărit penal în dosarul

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 17 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°