Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meme Stoica explică războiul cu Iordănescu, Tudorel Stoica şi Ienei: "Primul m-a jignit, al doilea m-a atacat... Nea Imi, îmi cer scuze"

Publicat in Adevarul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Mihai Stoica a încercat să explice de ce crede el că Steaua era avantajată înainte de Revoluţie: lua orice jucător vroia, juca patru meciuri până în finala unei cupe europene

Mihai Stoica şi Reghecampf sunt, de câteva zile, în conflict cu fostele glorii ale clubului Steaua. Meme a încercat să explice de ce e în conflict Iordănescu şi Tudorel Stoica

"Eu am spus ceva, în presă - firesc - apare altceva. Am spus că performanţa Stelei din 1986 este extraordinară şi irepetabila. Meritul se împarte între creatorul acelei echipe, regretatul Ion Alecsandrescu, jucători şi antrenori. Nu a fost o întâmplare, rezultatele din 1988 şi 1989 spun totul despre valoarea acelei echipe, de departe cea mai valoroasă din istoria fotbalului românesc.

Condiţiile însă erau altele. Orice jucător de perspectivă ajungea la Steaua sau Dinamo, niciun jucător de valoare nu părăsea ţara, echipele pe care le întâlneai în Europa aveau limitare la jucătorii straini, nu exista această imensă diferenţă de azi între Est si Vest, ca să ajungi în finală trebuia să treci de 4 adversari. Noi a trebuit să trecem de 3 doar ca să ajungem în grupe anul ăsta, iar în 2005-2006 am jucat 18 meciuri până am ajuns la un pas de finală.

Pentru tot ce a facut Anghel Iordănescu ca jucător şi antrenor la Steaua l-am respectat şi l-am apreciat. M-a jignit şi m-a ironizat mereu şi am tacut de cele mai multe ori. După meciul cu Schalke am ripostat. Atacase jucătorii şi antrenorul nostru, iar eu asta nu permit. Aşa am făcut mereu până acum, aşa voi face şi de acum încolo.

Cu Tudorel Stoica e altă poveste. E adevărat că datorită lui am devenit stelist. Dar la fel de adevărat este că n-am ţinut cont de asta când am refuzat să-i aduc băiatul la Steaua. Se întâmpla în 2005. Poate am greşit, desi nu prea cred. De atunci, m-a atacat permanent, chiar şi când eram la Urziceni. DAR TOATE AU O LIMITĂ şi m-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°