Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mirela Huidu, «cârcotaşului» Şerban, face primele declaraţii: «Mulţi ani am mascat durerea din sufletul meu»

Publicat in Libertatea, marți 22 octombrie 2013 ·

După o perioadă în care a preferat să nu comenteze în nici un fel despărţirea de Florin Huidu (61 de ani), Mirela, mama “cârcotaşului” Şerban, s-a decis totuşi să vorbească în premieră despre acest moment neplăcut din viaţa ei. Fără să intre în amănunte, femeia în vârstă de 43 de ani aminteşte cu tristeţe de o durere ce, mulţi ani, i-a măcinat sufletul.

Când, astă-vară, o ţară întreagă i-a văzut pe patul de spital, însângeraţi, cu capetele sparte şi tăiaţi cu cioburile unei halbe de bere de un fost jandarm beat, lumea şi-a spus, probabil, că dacă atunci nu au murit împreună, nimic nu-i mai poate despărţi pe părinţii “cârcotaşului” Şerban Huidu.

Ceva mai târziu însă, femeia a depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de divorţ care a surprins pe toată lumea. Mama vitregă a realizatorului de televiziune a încercat să treacă cu discreţie peste acest moment greu din viaţa sa de cuplu şi a preferat să nu comenteze în nici un fel decizia de a se despărţi de tatăl lui Şerban. Acum, la aproape o lună de la momentul în care şi-a exprimat public dorinţa de a divorţa, Mirela face, în premieră, declaraţii. Nu s-au certat de la bani

“Din respect pentru Şerban, Vlad, dar şi pentru copiii mei (n.r. - Matei şi Alexandru) nu am făcut nici o declaraţie legată de divorţul meu, de motivele care m-au făcut să mă despart de Florin Huidu. O să spun doar că mulţi ani am mascat durerea din sufletul meu… Dar nu de la bani erau problemele majore… Sunt multe şi dureroase urme şi nu aş vrea să vorbesc despre ele... Până la urmă, nu eu am inventat divorţul, despărţirea. Nu sunt nici prima şi nici ultima femeie care se desparte de soţul ei. Eu sunt «nimeni» în ţara asta şi nu cred că ar interesa pe cineva de ce mă despart eu”, ne-a spus, în exclusivitate, Mirela. Părinţii lui Şerban Huidu au împreună o terasă în Bucureşti

Chiar dacă un eventual divorţ le bate la uşă, Mire

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 38 minute
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 2 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 2 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 4 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 12 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 5 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°