Condamnarea lui Adrian Nastase pronuntata la 30 ianuarie 2012 de un complet de trei judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie sparge mitul incremenirii in proiect, stabileste un moment de cotitura pentru justitia din Romania si vesteste modificari importante in imaginarul institutional romanesc. Indiferent daca pedeapsa (doi ani cu executare) va fi mentinuta sau nu dupa judecarea recursului de catre completul de cinci judecatori, chiar daca Nastase va obtine o condamnare cu suspendare, ceva se va fi schimbat in mod ireversibil. Ce este acest ceva? De ce o simpla sentinta, in fond, are semnificatii mai importante decat la prima vedere?
Adrian Nastase a personificat ani la rand puterea discretionara iar numele sau devenise un sinonim al coruptiei. Pana recent, Romania a trait intr-o mitologie politica dominata de credinta ca exista o casta de privilegiati, o nomenclatura politica inchisa, mai presus de lege. Ca orice ar face, oricate abuzuri ar comite, politicienii nu raspund niciodata pentru faptele lor, ca sistemul creat de ei le garanteaza imunitatea, ca sunt intangibili si nemuritori.
Aceasta mitologie s-a intemeiat pe sfidarea continua a legii, pe acte de coruptie lasate nesanctionate, pe institutii si un sistem de justitie perfect controlate. Varsarile de sange se produceau controlat, cu personaje nesemnificative, astfel incat sa se mentina aparentele unei democratii functionale.
In realitate, Romania devenise un stat intrat in metastaze si descompunere, in faza de coruptie sistemica sau endemica, intinsa in toate straturile sociale, un stat captiv. Cateva vorbe din popor auzite in mod recurent de la cetateni obisnuiti cand vorbesc despre politicieni descriu tocmai acest sistem: "Corb la corb nu-si scoate ochii", "O mana spala pe alta", "Ei cu ei, noi cu noi" etc. Increderea populatiei in echitatea sistemului post-de