Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Dana Jianu, la Gândul LIVE, despre riscurile operaţiilor estetice

Publicat in Gandul, sâmbătă 2 februarie 2013 ·

Dr. Dana Jianu, vicepreşedintele Societăţii Române de Chirurgie Estetică, a declarat la emisiunea Gândul Live că operaţiile de înfrumuseţare nu sunt lipsite de riscuri. Medicul estetician a precizat că acest tip de intervenţii chirurgicale sunt la fel de riscant ca orice altă operaţie. „Chirurgia estetică este chirurgie. Chirurgia plastică, cunoscută şi sub numele de chirurgie estetică sau cosmetică este un act chirurgical”, a spus specialista.

Dr. Dana Jianu a menţionat că înainte de a fi urcat pe masa de operaţie, pacientul care doreşte să îşi facă o operaţie de înfrumuseţare a mai întâi de toate o discuţie cu chirurgul estetician. „Când are discuţia lămuritoare cu medicul, pacientul ia la cunoştinţă câteva riscuri: riscul anesteziei generale care poate fi letală, cei drept într-un procent destul de mic, riscul de infecţie, riscul de a sângera post-operatoriu, riscul de a face cheaguri, care pot fi mai mari sau mai mici, unele letale, adică pot duce la apariţia decesului. Mai există şi riscuri legate de operaţia respectivă, fie că este augmentare mamară sau ridicarea mamară, lipoaspiraţie sau rinoplatie. Pacientul este invitat să reflecteze asupra acestor riscuri”, a indicat dr. Jianu la Gândul LIVE.

CITEŞTE ŞI:Noua metodă de mărire a sânilor fără durere, dezvăluită la Gândul LIVE de dr. Dana Jianu

După ce pacientul este informat despre tot ceea ce presupune o intervenţie chirurgicală, chiar şi de înfrumuseţare, acesta trebuie să îşi facă un set de analize. „Analize de laborator, paraclinice, ecografie, RMN”, a spus chirurgul estetician.

Dincolo de toate aceste aspecte, medicul poate să îi ceară pacientul şi un consult la un specialist în psihologie. „Se spune că chirurgul plastician este un psiho-chirurg, pentru că el prin prisma experienţei şi a pregătirii sale ar trebui să deceleze şi eventualele abateri sau anormalităţi de la un co

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 35 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°