Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXLUSIV Preşedintele CA al UCMR, Adrian Chebuţiu, a fost pus în libertate. Directorul executiv Adrian Preda stă după gratii (UPDATE)

Publicat in Adevarul, joi 2 decembrie 2010 ·

Preşedintele-director al UCM Reşiţa, Adrian Chebuţiu, a fost pus în libertate de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care au respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă. Nu la fel de norocos a fost şi Adrian Preda, directorul executiv al companiei reşiţene.

UPDATE, ora 11.35

La ieşirea din sala de judecată, Adrian Chebuţiu a declarat pentru Mediafax: "E o experienţă despre care nu aş vrea să vorbesc foarte mult şi pe care nu o doresc nimănui. Sunt cinci capete de acuzare care mi s-au adus în cadrul unui dosar din care am constatat astăzi, în timpul discuţiilor din sala de judecată că este un dosar mult mai amplu în care noi nu considerăm că avem un rol important".

Întrebat care este legătura sa cu senatorul PDL de Constanţa, Mircea Baniaş, Chebuţiu a spus: "Am auzit de numele lui astăzi. Este prima dată când aud de numele dânsului în acest dosar şi într-un fel îmi explic complexitatea subiectului. Domnul procuror a venit şi a invocat faptul că în cauză există indicii clare că e săvârşită o faptă penală de către un domn senator al cărui nume l-aţi aflat înaintea noastră".

Adrian Chebuţiu se află încă în Bucureşti, dar se va deplasa la Reşiţa, el primid interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. În schimb, Adrian Preda a fost condus către arest, acolo unde va petrece următoarele 29 de zile.

Chebuţiu şi Preda au fost apăraţi în faţa instanţei de nu mai puţin de patru avocaţi. “S-a invocat excepţia necompetenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea cererii Parchetului, având în vedere faptul că domnii Adrian Chebuţiu şi Adrian Preda nu sunt nici senatori, nici deputaţi şi nu au nici alte funcţii care să atragă competenţa Înaltei Curţi. Domnul procuror a solicitat respingerea excepţiei, având în vedere faptul că, în cauză sunt indicii de săvârşire a unei fapte penale de către

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 18 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 19 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°