Aproximativ 42% dintre romani clienţi ai băncilor plătesc în prezent rate la un credit de consum, iar dintre aceştia o treime şi-au refinanţat deja creditul iniţial, potrivit unui studiu realizat de iVox pentru Banca Românească. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Dintre cei care nu au luat până acum această decizie, 20% iau în calcul soluţia refinanţării, iar peste 30% spun că dacă ar avea nevoie urgent de o sumă suplimentară de bani ar apela la această variantă.
Principalele avantaje ale refinanţării unui împrumut bancar sunt costurile mai mici şi accesul la dobânzi mai avantajoase decât în momentul în care a fost contractat creditul, cred aproximativ 45% din respondenţi, iar cel mai important criteriu care ar conta în cazul alegerii unui credit de refinanţare ar fi costul (peste 55%), se mai menţionează în studiu.
"Creditele de refinanţare fără garanţii ipotecare sunt principalele produse vizate pentru refinanţare, chiar dacă acest lucru se traduce prin sume mai mici obţinute. Studiul comandat de noi arată că, pentru majoritatea clienţilor, perioada convenabilă de returnare în cazul unei refinanţări este de 3-5 ani“, a declarat Dan Grigoriu, Director Retail Banca Românească.
Cei mai mulţi respondenţi au declarat că în cazul unei refinanţări ar avea nevoie de o sumă cuprinsă între 1.000 şi 10.000 lei (42,67%) peste valoarea cumulată a creditelor refinanţate.
Potrivit studiului, 38,1% au declarat că ar evita orice nou împrumut dacă ar avea nevoie de o sumă suplimentară de bani, în timp ce 30,63% dintre cei care deţin un credit spun că şi-ar refinanţa actualul împrumut.
De ce iau românii credit
Dintre cei care au contractat un credit în ultimii ani, o treime l-au folosit pentru o investiţie în renovarea casei sau pentru achiziţia de mobilier (32,5%), în timp ce un sfert (24,98%) pentru a-şi cumpăra ob