Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Daniel Oajdea a intrat ieri cu maşina într-un copac

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 8 august 2013 ·

Oajdea susţine că a încercat o depăşire şi a fost nevoit să ocolească un vehicul care s-a băgat în faţa sa. O angajată a cabinetului parlamentar a fost rănită uşor.

Deputatul PPDD Daniel Oajdea a fost implicat ieri, la orele prânzului, într-un accident uşor petrecut pe raza localităţii Ciorteşti, în apropiere de graniţa cu judeţul Vaslui. Incidentul rutier s-a soldat cu rănirea uşoară a unei tinere de 26 de ani, angajată a lui Oajdea la cabinetul său parlamentar. Aflat la volanului unui Volkswagen Passat, Oajdea a încercat să intre într-o depăşire într-o zonă în care, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Iaşi, această manevră este permisă. În faţa vehiculului deputatului, o şoferiţă a intrat şi ea în depăşire, fără a se asigura şi fără a semnaliza.

„În acel moment, pentru a evita o coliziune cu maşina din faţa mea, am tras şi eu mai tare stânga de volan, moment în care m-am lovit iniţial de un cap de pod, după care am intrat cu maşina într-un copac“, ne-a povestit Oajdea.

La faţa locului au ajuns în scurt timp o echipă a Poliţiei Rutiere, dar şi un echipaj al SMURD care a preluat tânăra şi a dus-o la spital pentru investigaţii. „În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerei de 26 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză s-au întocmit acte premergătoare, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii accidentului şi luării măsurilor legale care se impun“, a menţionat Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Daniel Oajdea a mai spus că şoferiţa a cărei maşină s-a ivit în faţa sa în timpul depăşirii a plecat de la locul accidentului. În maşina deputatului se mai afla o altă angajată de la biroul parlamentar al lui Oajdea, care însă nu a suferit răni. Parl

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 2 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Animale noi la Grădina Zoologică din Sibiu. Sute de vizitatori au intrat să le vadă FOTO

Ziare.com acum 39 minute
Datorită temperaturii ridicate, sute de sibieni, dar şi turişti au vizitat, luni, 6 mai, în a doua zi de Paşte, grădina Zoologică din Sibiu. Oficialii Primăriei Sibiu, de care aparţine Grădina Zoologică, au anunţat că au fost aduse noi animale, de l

Constanţa: Un bărbat şi o femeie, arestaţi pentru 30 de zile, fiindcă aveau droguri de mare risc asupra lor la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

News.ro acum 47 minute
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa, au documentat, duminică activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârş

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Cafeaua sintetică ar putea deveni o realitate

Mediafax acum 2 ore
Consumul global de cafea este uriaş, cu două miliarde de ceşti băute zilnic. Această dependenţă are un preţ mare: defrişări masive, salarii mici pentru fermieri şi emisii semnificative de carbon. Pe măsură ce schimbările climatice ameninţă producţia

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 3 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°