Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averile parlamentarilor chinezi îi fac pe congressmenii americani să pară săraci

Publicat in Ziarul Financiar, marți 28 februarie 2012 ·

Averile celor mai bogaţi 70 de membri din organismul legislativ chinez s-au majorat anul trecut cu 11,5 miliarde de dolari, la aproape 90 de miliarde de dolari, cu mult peste averile însumate ale celor 535 de membri ai Con­gresului ame­rican, a preşedintelui şi ale membrilor cabinetului său, precum şi ale celor nouă judecători ai Curţii Supreme de Justiţie, scrie Bloomberg.

Averile celor 660 de oficiali de top din cele trei ramuri ale guver­nului american au totalizat anul trecut 7,5 miliarde de dolari.

Creşterea veniturilor delegaţilor Congre­sului Naţional al Poporului chinez reflectă inegalităţile din economie, unde venitul anual per capita a fost în 2010 de 2.425 dolari, mai mic decât cel din Belarus şi doar o fracţiune din cel de 37.527 dolari în SUA. Aceste dezechilibre scot în evidenţă provocările pe care noua generaţie de lideri politici, care va fi numită în acest an, le va avea de trecut pentru combaterea turbulen­ţelor sociale alimentate de preluările ilegale de terenuri şi de corupţie.

Congresul naţional al poporului este cel mai important organism guvernamental din China.

"Este extraordinar să vezi cum se împleteşte bogăţia cu politica. Acest mariaj dă culoare criticilor din Chinalegate privind distribuţia extrem de inegală a avuţiei", a afir­mat Kenneth Lieberthal, director la Brookings Institution din Wa­shington.

Unul dintre membrii Con­gresului Naţional este Zong Qin­ghou, ocupantul locului doi în topul miliardarilor chinezi şi preşedintele producătorului de băuturi Hang­zhou Wahaha.

Fostul preşedinte Jiang Zemin a insistat în urmă cu zece ani ca Partidul Comunist să includă oameni de afaceri bogaţi. Aceştia au acum acces facil la cei mai importanţi lideri de partid care sunt, de asemenea, membri ai Con­gresului.

Persoana cu a treia avere ca mărime din Congresul chinez, mag­natul din domeniul pieselor auto Lu G

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 7 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 10 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 6 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°