Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Stareţă, acuzată de ritualuri păgâne

Publicat in Adevarul, vineri 19 februarie 2010 ·

Localnicii din Dubova, dar şi preotul Cristian Târtea, se plâng că maica stareţă Filofteia de la Mănăstirea Mraconia are un comportament nedemn de o faţă bisericească. În replică, femeia susţine că e vorba de o făcătură menită să o îndepărteze de mănăstire.

Scandalul de la Mraconia a izbucnit în momentul în care biserica a fost transformată în mănăstire de maici. Stareţa lăcaşului de cult este acuzată de preotul mănăstirii şi de localnicii din Dubova de tot felul de ritualuri, nu tocmai demne de un slujitor al Domnului. Cea mai bizară acuzaţie îndreptată împotriva stareţei Filofteia Brandea este aceea că femeia ar fi pus, la loc de cinste, în biserică (pe iconostas), un craniu descoperit cu mulţi ani în urmă. «Să iei un craniu dintr-o groapă comună unde se zice că au murit oameni de holeră la 1812, să sustragi aceste oase şi să pretinzi că respectivul craniu este cel al unui sfânt pe nume Cristofor, care de fapt nu există în canoanele noastre bisericeşti şi faptul că pe noi, ne stubstituie practicând ritualuri, este un caz grav”, spune preotul Cristian Târtea.

Stareţa, monitorizată de preot

Părintele Târtea mai spune că a monitorizat-o pe stareţă şi a imortalizat-o în câteva ipostaze, cel puţin ciudate. «Maica ne-a înjurat, ne-a drăcuit, ceea ce este inadmisibil aşa ceva, ne-a scuipat şi a spus că noi suntem nişte păcătoşi, dubovenii, că nu ştim să sfinţim apele şi are ea grijă să le sfinţească. Şi a scos capul ăsta de mort. Noi o monitorizăm de când a venit aici, cu camere video, cu aparate de fotografiat la distanţă şi am observat că după ce am plecat noi, pe la orele 1,30, ea a scos capul de mort, l-a băgat în butoaiele cu apă şi a sfinţit apele cu acest schelet», susţine preotul.

În afară de câteva fotografii făcute craniului «făcător de minuni» al Sf. Cristofor, preotul ne-a mai prezentat o poză în care stareţa mănăstirii îmbrăţişeaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 46 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 49 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 29 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°