Aşa cum v-am anunţat vineri, la Deva social-democraţii au avut şedinţă de partid la nivel de judeţ. Şi nu una oarecare, ci una unde s-a lăsat cu alegeri la nivelul biroului judeţean.
Valea Jiului a fost bine reprezentată şi putem spune că aleşii social-democraţi şi-au tăiat destule felii din tortul funcţiilor, contând mult faptul că această zonă a atras anul trecut şi cam la toate alegerile locale şi naţionale foarte multe voturi.
Din Valea Jiului, postul de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene PSD este ocupat, începând de vineri, de tânărul deputat PSD pe Colegiul de Vest, lupeneanul Cristian Resmeriţă, iar ca vicepreşedinţi din zona noastră au fost aleşi: Gheorghe Bobar - preşedintele organizaţiei PSD Petrila, Ioan Rus - preşedintele organizaţiei PSD Petroşani, Gheorghe Ile şi Marian Coltescu - preşedintele organizaţiei PSD Vulcan.
Deşi erau pregătite şi urne s-a renunţat la acest sistem, deoarece candidaţii propuşi nu aveau contracandidaţi, votându-se liber.
Şi, nu în ultimul rând, tot din Valea Jiului avem de vineri şi doi secretari în biroul judeţean al PSD, este vorba de Dănuţ Buhăescu, primarul Uricaniului, şi viceprimarul Petrilei, Vasilică Jurca, ambii tineri din punct de vedere a mediei de vârstă din politica românească.
Aşa cum v-am anunţat vineri, la Deva social-democraţii au avut şedinţă de partid la nivel de judeţ. Şi nu una oarecare, ci una unde s-a lăsat cu alegeri la nivelul biroului judeţean.
Valea Jiului a fost bine reprezentată şi putem spune că aleşii social-democraţi şi-au tăiat destule felii din tortul funcţiilor, contând mult faptul că această zonă a atras anul trecut şi cam la toate alegerile locale şi naţionale foarte multe voturi.
Din Valea Jiului, postul de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene PSD este ocupat, începând de vineri, de tânărul deputat PSD