Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderul s-a poticnit pe teren propriu: Oţelul Galaţi – Victoria Brăneşti 1-1

Publicat in Adevarul, vineri 12 noiembrie 2010 ·

Formaţia gălăţeană a egalat abia în minutele de prelungiri, prin Pena, după un meci în care a ratat enorm.

De ce le-a fost frică conducătorilor echipei gălăţene, nu au scăpat. Jucătorii lui Dorinel Munteanu au început partida cu o doză evidentă de autosuficienţă şi au fost taxaţi de harnica echipă din Brăneşti. Râpă a gafat în minutul 31, când a pasat direct adversarului iar Dorinel Popa a tras în bara transversală. Nu a fost de ajuns pentru ca cei de la Oţelul să se dezmeticească, iar Sălăgeanu a comis-o în minutul 34, când a vrut să facă o preluare pe piept la numai opt metri de poarta propie, iar Răzvan Avram i-a suflat mingea şi singur cu portarul a lobat perfect pentru 0-1. „Am greşit chiar eu la golul lor şi ne-a costat. A doua repriză a fost diferită şi merităm cu prisosinţă măcar acest egal, mai ales că adversarul nu a juns la poarta noastră decât la cele două greşeli ale noastre", a spus Sălăgeanu.

Oţelul a egalat în urma unui şut deviat al lui Pena, abia în minutul 92. Până atunci, echipa gălăţeană a lăsat senzaţia că este într-o zi în care, orice ar face, mingea refuză să intre în poarta adversarului. Silviu Ilie, de două ori singur cu portarul, Iorga - bară, Sălăgeanu, Pena ratând ocazii monumentale.

„Dacă e să vedem partea plină a paharului, am luat un punct cu gol în prelungiri. Un lucru este clar, nu a fost ziua noastră astăzi. Anticipasem acest lucru, îi avertizasem pe băieţi că vom avea mecvi extrem de greu. Până la urmă, era inevitabil să vină şi un astfel de moment", a declarat Marius Stan, director general al FC Oţelul.

Dorinel Munteanu: „Meritam să mai înscriem, am avut şi ghinion"

Antrenorul celor de la Oţelul, Dorinel Munteanu, a spus că echipa sa merita să înscrie de mai multe ori. „Sunt nemulţumit de cum a m jucat în prima repriză, foarte modest. În partea a doua am jucat mult mai bine, la câte ocazii a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 56 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°