Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kim Clijsters şi Roger Federer sînt favoriţii caselor de pariuri pentru Australian Open » Banii pe ei

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Pe hîrtie, primii apar Caroline Wozniacki şi Rafael Nadal. Răspunsul exact - peste două săptămîni

De duminică noapte, sediul temporar al tenisului se mută în Australia. Primul turneu de Mare Şlem al anului îşi întîmpină protagoniştii cu căldură la Melbourne, dar şi cu imaginea tulburătoare a inundaţiilor teribile din Queensland. Mişcaţi de tragedie, jucătorii importanţi ai momentului, alături de rezidenţi din zonă, precum Samantha Stosur şi Pat Rafter, au organizat pentru astăzi un meci demonstrativ cu colectare de fonduri.

Federer şi Nadal se află în vîrful listei acţiunii intitulate "Rally for Relief". Banii vor veni din bilete, din licitaţia tricourilor purtate de vedete şi din strîngerea efectivă a lor în tribună, direct în găleţi şi coşuleţe. La fel ca în 2010, cînd au făcut acelaşi lucru pentru Haiti.

Apoi, cîteva ore mai tîrziu, vor intra pe terenuri pentru competiţia propriu-zisă. În acord cu clasamentele mondiale, Caroline Wozniacki şi Rafael Nadal sînt favoriţi principali. Spaniolul a cucerit trofeul australian în 2009, el deţinînd, în acest moment, toate celelalte titluri majore. Daneza, în schimb, are în palmares o singură finală de Mare Şlem, US Open 2009.

La casele de pariuri, Kim Clijsters e considerată jucătoarea cu cele mai mare şanse la victoria finală. Belgianca a disputat o finală la Melbourne, în 2004, şi vine după succesele de la US Open şi Turneul Campioanelor 2010.

Pentru tabloul masculin, Roger Federer, campionul en titre şi învingător, de asemenea, în 2004, 2006 şi 2007, are cota cea mai mică la cucerirea titlului.

Cum arată cotele la diverse case de pariuri

Masculin

Bwin

1. Federer 2,25

2. Nadal 2,50

3. Murray 8,00

4. Djokovici 10,50

5. Söderling 16,00

Bet 365

1. Federer 2,75

2. Nadal 2,87

3.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°