Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi de ce NU SE MAI TRANSMIT extragerile LOTO la televizor

Publicat in Monitorul de Cluj, marți 12 martie 2013 ·

O bună parte dintre români urmăresc cu sufletul la gură numerele câştigătoare la extragerile care au loc, de obicei, de două ori pe săptămână, însă, în ultima săptămână, extragerile loto nu s-au mai transmis la televiziunea publică, care, de altfel, a fost şi amendată de CNA după ce o vedetă autohtonă şi-a expus părţile intime în timpul unei emisiuni loto.

Exceptând o perioadă de 13 luni, ianuarie 2006 - ianuarie 2007, când extragerile loto au fost difuzate de Antena 1, emisiunile au fost transmise de televiziunea publică. Acest lucru nu s-a întâmplat în ediţiile din 7 şi 10 martie, când pe loto.ro a fost postat mesajul că pot fi vizionate exclusiv pe site-ul Loteriei Române. Nici vizionarea pe site nu a fost însă posibilă.

Motivul opririi transmisiunilor loto este încetarea contractului dintre Compania Naţională Loteria Română (CNLR) şi Societatea Română de Televiziune. În 8 februarie 2012, Loteria Română a atribuit TVR un contract în valoare de 2,8 milioane de lei, fără TVA, pentru "servicii de divertisment în scopul transmiterii tragerilor loteristice". Contractul a început din 9 februarie, fiind valabil pentru 106 ediţii în care, pe lângă extragerile loto, erau difuzate şi o serie de momente artistice. Săptămâna trecută, contractul a expirat şi în prezent nu a fost demarată nicio procedură de licitaţie, au declarat pentru gândul surse din cadrul Loteriei Române. Situaţia din prezent este cel puţin ciudată în contextul în care foarte mulţi români joacă la LOTO şi urmăresc extragerea la tv.

"Nu s-a mai întâmplat niciodată ca extragerile să nu fie difuzate la tv. Eu când eram directorul general al Loteriei Române aveam un contract cu TVR de zero lei, zero bani, pe când ei au avut un contract de aproape 800.000 de euro. Gândiţi-vă, Loteria e de stat, TVR-ul este de stat, nu este normal să existe un contract în care să se stipuleze o su

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac teribil în Irlanda de Nord: Un bărbat a fost găsit ţintuit de un gard cu cuie bătute în mâini

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 19 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 19 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 14 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°