Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnalul de refacere al lui Dan Roman. Operat în Ungaria, în ziua în care împlineşte 28 de ani: "Un ligament mi-a fost salvat, altul a trebuit să fie reconstruit".

Publicat in Pro Sport, luni 23 decembrie 2013 ·

“Jurnal de refacere” este un demers unic în mass media sportivă din România. ProSport îşi propune să urmărească viaţa unui fotbalist care în lunile următoare se va lupta să revină pe teren. De astăzi şi până în momentul în care va lovi din nou mingea într-un meci de fotbal, reporterii ProSport vor urmări procesul de recuperare prin care va trece Dan Roman, atacantul de la Gaz Metan, accidentat grav joi, la Botoşani.

Jucătorul va povesti zilnic ce simte, dacă are dureri sau nu, dacă e vesel sau trist, şi va putea comunica direct cu cititorii ProSport prin intermediul comentariilor. Urmează cea mai dificilă perioadă din cariera sa, în care nu se vor întâmpla lucruri spectaculoase, care "să schimbe tot", pentru că aceste cazuri sunt marcate de bucurii mărunte, cum ar fi să poţi pune piciorul în pământ sau să faci câţiva paşi fără să simţi durere. Ideea "Jurnalului de refacere" este de a arăta publicului partea mai puţin strălucitoare dintr-o viaţă de sportiv. Pentru mulţi, fotbaliştii sunt nişte răsfăţaţi care câştigă mii sau zeci de mii de euro pe lună, care conduc maşini scumpe şi ies cu femei frumoase. În următoarele luni, veţi fi părtaşi la viaţa unui jucător care nu are un salariu de top în Liga 1, nu este asigurat la nivelul fotbalului din Occident şi nu e un obişnuit al ziarelor de scandal.

Ziua de debut a "Jurnalului de refacere" nu este întâmplătoare. Astăzi, 22 decembrie, Dan Roman a împlinit 28 de ani şi tot în această zi a fost operat la o clinică din Ungaria. Intervenţia chirurgicală la care a fost supus s-a încheiat în urmă cu scurt timp, iar atacantul a vorbit pentru ProSport despre ziua de naştere atipică de care a avut parte. Acesta este primul episod din ceea ce noi îi dorim să fie un cât mai scurt Jurnal de refacere. La mulţi ani, Dan Roman!

ZIUA ÎNTÂI - LA MULŢI ANI, PE MASA DE OPERAŢIE

"Doctorii au reuşit să îmi salvez

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°