Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaturi şi în snooker! Lee, aproape de o suspendare pe viaţă

Publicat in Pro Sport, marți 17 septembrie 2013 ·

Stephen Lee, fost număr 5 mondial, ar putea fi suspendat pe viaţă din snooker după ce o anchetă lansată de Federaţia Internaţională de biliard şi snooker a arătat că a trucat rezultatele unor meciuri pentru un grup de pariori.

*Conform Federaţiei Internaţionale de biliard şi snooker, pe meciurile lui Lee s-au realizat profituri de 116.000 de euro

*E vorba de şase meciuri aranjate, inclusiv unul la Campionatul Mondial

Pe 11 februarie 2010, Stephen Lee era arestat după ce poliţia britanică a monitorizat sumele pariate pe unul dintre meciurile sale de la UK Championship din 2009, fiind suspectat că a blătuit acele meciuri. Jucătorul a fost eliberat însă pe cauţiune, dar nu s-a învăţat minte! Pe 11 octombrie 2012, la doar o săptămână după ce Federaţia Internaţională de biliard şi snooker a anunţat că nu îl va suspenda pe Lee, acesta a fost implicat într-un alt meci cu cântec, un eşec cu 2-4 în faţa lui John Higgins, la un meci din Premier League. Imediat, acesta a fost suspendat din activitate şi a căzut de pe locul 8 mondial pe locul 29 la sfârşitul sezonului.

Profit de 116.000 de euro

Problemele lui Lee au continuat însă. Federaţia Internaţională de biliard şi snooker a reluat ancheta privind meciurile aranjate şi a descoperit că nu doar jocul cu Higgins fusese aranjat de Lee pentru pariuri. A fost, de fapt, vorba de alte şase meciuri, printre care şi cel contra lui Ryan Day, de la Campionatul Mondial din 2009, când Lee a pierdut cu 4-10. Dar şi cele contra lui Neil Robertson, Marco Fu şi Ken Doherty de la Cupa Malta din 2008, cel cu Mark Selby de la Openul Chinei din 2009 şi cele contra lui Stephen Hendry şi Mark King la UK Championship din 2008. Conform anchetatorilor, Lee a trucat atât rezultatul partidelor, cât şi cele ale unor frameuri, ratând bile uşoare în momentul în care se afla la conducere. Tot anchetatorii au

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 2 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Tony Da Silva, antrenor Poli Iaşi: Mai avem două meciuri şi trebuie să le tratăm ca două finale de Liga Campionilor

News.ro acum o ora
Antrenorul Tony Da Silva susţine că ultimele două meciuri din campionat ale echipei sale, Poli Iaşi, sunt ca două finale de Liga Campionilor, el precizând că jucătorii săi vor lupta până în ultimul minut pentru a evita retrogradarea.

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum o ora
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 54 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum 2 ore
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°