Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INEDIT: Primarul vrea să mute pădurea în oraş

Publicat in Adevarul, miercuri 1 iunie 2011 ·

Edilul şef Iuliu Ilyes intenţionează să rezolve problema lipsei de spaţii verzi incluzând două păduri în intravilan. Rezolvarea problemei lipsei de spaţii verzi a fost una din promisiunile electorale ale primarului în campania din 2008.

Primarul Iuliu Ilyes i-a cerut ministrului Mediului, Borbely Laszlo, ca pădurile aflate în proprietatea localităţilor să fie luate în calcul la stabilirea suprafeţei spaţiilor verzi pe cap de locuitor. Ilyes a făcut solicitarea în şedinţă publică, la o întâlnire a ministrului cu primarii, în cadrul ultimei vizite pe care acesta a întreprins-o în Satu Mare, în urmă cu două săptămâni.

Primarul Ilyes a afirmat că „aceasta ar fi singura soluţie pentru ca oraşul Satu Mare să ajungă la cei 26 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor ceruţi de UE”.

Cum se mută o pădure la oraş

Prin solicitarea adresată ministrului, primarul vizează includerea în intravilanul municipiului a 8 hectare din Pădurea Noroieni, situată în cadrul Ariilor Protejate „Natura 2000”, precum şi întreaga Pădure Mare, din zona localităţii Dorolţ, care se întinde pe 380 de hectare. Prin acest tertip, primarul ar reuşi să-şi onoreze, teoretic şi statistic, principala promisiue a campaniei electorale din 2008, creşterea de la 22 la 34 de metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor în municipiu. Fără a construi niciun parc nou în actualul mandat, Ilyes a reuşit deja creşterea de la 22 la 24,68 metri pătraţi prin includerea în calculul statistic a albiei Someşului.

În cazul în care ministrul şi-ar însuşi ideea lui Ilyes, Satu Mare ar deveni, pe hârtie, cel mai „verde” oraş din ţară, cu 56,88 metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare locuitor. Normele UE impun, răspunzând recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), creşterea la 26 de metri pătraţi până la finele anului 2013.

Reacţii adverse ale factorilor de mediu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 17 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 49 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 22 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 48 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 18 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°