Sa vorbim putin despre realul lumii poetului*, real facut din gesturi revelatoare ascunse sub lumina egala a textului care avanseaza lent, parca special pentru a putea s-o ia, fara a crea lectorului un disconfort major, in directii imprevizibile.

O tehnica a invaluirii dirijeaza scenele decupate scurt din cotidian si reinterpretate liber, iar catharsisul - sau, daca vreti, valoarea combinatorie ridicata - se produce intr-o clipa nebagata in seama: "daca totul se misca in acelasi timp/ stiinta de a strabate cu o lentoare extrema/ se naste din cea mai infrigurata nevoie// ca un oarecare nou client al unei companii de chartere/ provoc instantaneu nasterea unui intelept/ care imi spune: aici si acum stiu pentru cine" (Depart Himalaya, 21 heures). Glisarea sensurilor pe pojghita realului este adesea atat de stransa, incat strofele poetului capata densitatea imploziva a unor gauri negre: "Batranii isi impleteau bratele se atingeau/ raspandeau in jurul lor linistea exploziva a iubirii/ izgonind vidul din carcasa metroului" (Izgonirea din vid). Poetica autorului este una a depresurizarii: elementele realului se rotesc in vartejuri tot mai accelerate care spulbera totul in juru-le. Biografia siluetelor umane care circula in versurile sale devine una plutitoare, evanescenta: "familiile se raspandisera in lume/ cu bicicletele lor de competitie/ si lazile pline de carti// batranii adica toti cei/ care in jurul lor provocau nedumerire/ si teama/ purtau stigmatul iubirii pe frunte/ izgoneau vidul din carcasa metroului" (Idem). Iar orasul (de acum si de altadata, caci Mnemosina e o permanenta insotitoare a deambularilor lirice) este, la randu-i, alert si divers, sarind inainte si retragandu-se din calea celui ce vrea a si-l reapropia.

Peisajul devine insolit, regnurile se melanjeaza, carne vie (titlul unui poem) semnifica mai curand o stare de spirit decat una