Accidentele rutiere în care au fost, sunt şi vor fi multă vreme implicate, de-aci înainte, autovehiculele grele au cauze diverse, dar în afara celor clasice, care vizează viteza neadaptată, depăşirea neregulamentară, refuzul acordării prioritătii pot apare, cu titlul de absolută premieră, cauze ce te îndeamnă să-ţi faci cruce şi să te întrebi de-i zdravănă la cap persoana.

Imaginea acestori coloşi ai şoselei culcaţi pe o parte în lungul ori latul drumului, bunurile transportate împrăştiate pe carosabil, disperarea şoferului care priveşte cu deznădejde cum i se scurg ultimile clipe de angajat, gândul că nu va reuşi să-şi afle loc de muncă sunt de înţeles şi o undă de milă strânge inima privitorului!

Dacă nu sunt victime, dacă părinţii nu-şi urlă durerea la vederea copilului zdrobit sub roţi etc. Ispita la drum este prezentă din momentul primirii comenzii şi, mai ales, a dispoziţiei patronului sau al celui care planifică transportul, ca în cel mai scurt timp bunurile comandate să ajungă la destinaţie. De foarte multe ori între această dispoziţie, imperativă şi nu de puţine ori, ameninţător formulată şi textul unor dispoziţii legale referitoare la: viteză, conducere preventivă, timpi de repaus, fac să fie scoasă la iveală ispita. Care ispită înseamnă nesocotirea de către şofer a oricăror alte dispoziţii ce au menirea de a preveni situaţia de risc. Se ştie încă din zorii automobilului că nimeni, poate numai cei zdruncinaţi la cap, nu pleacă de-acasă pentru a comite ori a se lăsa implicat într-un anume eveniment rutier.

Odată ce automobilismul a devenit “sport de masă” s-a născut şi sintagma, nefericită dintr-un anume punct de vedere, care exprimă credinţa nerostită, dar purtată în suflet de toţi cei ce şofează, potrivit căreia “mie nu mi se poate întâmpla un accidente grav de circulaţie!”

Se mai ştie că riscul accidentogen este un monstru c