Tribunalul Olt a respins, miercuri, solicitarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt de a lua din familie şi a trimite într-un centru de plasament pe copiii minori cu vârsta de 7 şi 9 ani ai familiei Stroe din comuna Icoana, cunoscuţi drept 'cei mai puternici copii din lume'. Sursa: Pro Tv
Minorii vor rămâne în familie, iar DGASPC Olt poate ataca în termen de cinci zile, cu apel, decizia de miercuri a magistraţilor în cazul menţionat.
În a doua parte a lunii mai, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt a solicitat Tribunalului Olt emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru ca minorii băieţi ai lui Iulian Stroe să fie luaţi în plasament, în regim de urgenţă.
Tot în luna mai, reprezentanţii DGASPC Olt au depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina un denunţ împotriva lui Iulian Stroe, tatăl 'micului Hercule', minorul de 9 ani. Iulian Stroe a fost acuzat de rele tratamente aplicate minorului din cauză că bărbatul îşi determină copiii să facă exerciţii care le afectează dezvoltarea fizică.
Reprezentanţii DGASPC Olt au susţinut că situaţia celor doi copii minori ai familiei Stroe din comuna Icoana nu este similară cu a altor copii care se pregătesc pentru sport de performanţă, deoarece în cazul celor din Icoana efortul şi exerciţiile fizice nu sunt făcute sub îndrumarea şi supravegherea unor persoane calificate în acest sens.
Familia Stroe din Icoana are patru copii, doi băieţi şi două fete, o fată şi un băiat fiind de vârstă şcolară şi urmând cursurile unei şcoli din localitate. Dintre cei patru copii ai familiei doar băieţii sunt determinaţi de tată să facă exerciţii fizice. Iulian Stroe, tatăl minorilor, a postat constant pe internet imagini cu minorii în timp execută exerciţii fizice, una din postări înfăţişând unul din copii cu nişte lanţu