Cercetătorii s-au întrebat de ce acţiunile noastre nu sunt întotdeauna în concordanţă cu felul în care gândim, iar astfel s-a născut una dintre cele mai populare teorii din psihologia socială: teoria disonanţei cognitive a lui Festinger.
Studiul clasic al disonaţei cognitive a fost publicat de Festinger şi Carl Smith în anul 1959. Ei au vrut să testeze ce se întâmplă atunci când oamenii nu acţionează în conformitate cu covingerile lor.
Astfel, participanţii la un studiu au fost puşi să rezolve o sarcină plictisitoare: să mute 48 de ţăruşe la 45 de grade, în sensul acelor de ceasornic şi, de îndată ce teminau, să o ia de la capăt şi să mute fiecare ţăruş cu încă 45 de grade. Atunci când participanţii au crezut că studiul s-a terminat, ei au fost rugaţi să explice procesul şi următorului subiect.
Toţi au fost de acord să îi explice următorului procesul, însă ceea ce nu ştiau era că următorul participant era un confederat al persoanei care dezvoltase experimentul, informează BBC News.
Participanţii au fost plătiţi cu un dolar, 20 de dolari sau nu au fost plătiţi deloc. După ce au explicat ce au fost nevoiţi să facă, participanţii studiului au răspuns la câteva întrebări legate de cum li s-a părut experimentul.
La momentul respectiv, psihologii au bănuit că cei recompensaţi cu 20 de dolari ar fi cei mai afectaţi, pentru că, în general, sentimentele oamenilor sunt modelate de recompense. De fapt, cei care a fost plătiţi cu 20 de dolari au avut acelaşi sentiment ca aceia care nu au primit nicio recompensă.
În schimb, cei care au primit un dolar drept recompensă au declarat că experienţa a fost una plăcută. Ei au judecat experimentul ca fiind mai important din punct de vedere ştiinţific şi au avut cea mai mare dorinţă de a participa pe viitor la experimente similare.
Disonanţa apare între acţiunile participanţilor şi părerea lor d
