Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meciul rundei, la Galaţi

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 30 octombrie 2010 ·

Astăzi şi mâine au loc alte patru partide ale rundei a XIII-a a primei ligi la fotbal. Principalul meci al acestei zile, de altfel şi singurul, se dispută la Galaţi unde lidera surprinzătoare pentru unii, meritată pentru alţii, Oţelul, primeşte vizita formaţiei campioane aflată în mare dificultate la 13 puncte diferenţă. O victorie a gazdelor le-ar permite acestora să abordeze în linişte finalul turului.

Mâine au loc trei partide deosebit de echilibrate, importante în economia clasamentului. La Tg. Mureş se prezintă ”Gaşca nebună”, ocupantă a ultimului loc în clasament, stoarsă de ultimele energii de partidă din cupă cu Steaua. De acest lucru pot profita gazdele care au de gând să salte peste linia de demarcaţie a matineului. La Bistriţa steliştii au nevoie ca de aer de toate punctele, dar nici gazdele nu o duc mai bine. Odată cu schimbarea antrenorului bistriţenii speră să se debaraseze de zona în care se află. Steliştii fac o ultimă repetiţie înaintea meciului din Europa League. Sub Tâmpa, în miez de noapte, stegarii, care au reuşit să spargă gheaţa ghinioanelor, se vor confrunta cu singura formaţie care nu a cunoscut înfrângerea din campionat, FC Timişoara. O victorie le-ar mai da un suflu nou pentru ultimele partide ale turului de campionat. Ultimele trei partide au loc luni din care se remarcă meciul din Giuleşti dintre Rapid şi Unirea Urziceni.

Liderul vs. Campioana

Oţelul - CFR Cluj

(ora 15:00-Digi Sport)

12 2 2 8 8-16

La Galaţi 6 1 1 4 4- 8

Cu o singură excepţie, cea din 7 martie trecut, în rest de fiecare dată când ceferiştii se prezentau la Galaţi plecau cu toate punctele sau măcar cu un punct cum a fost per 5 octombrie 2005. Oţelarii în schimb au avut o victorie la Cluj pe 12 aprilie 2006 (1-0). Acum situaţia pare schimbată. Oţelarii au început în trombă acest campionat şi au deja un avans de patru puncte f

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°