De la Salonul de Ciocolată de la Paris, Jurnalul Naţional vă invită la Salonul de Ciocolată de la Bucureşti. În Sala Plaza din Hotelul World Trade Center, pe o muzică de
îţi lua gustul de ciocolată, cu mic cu mare, oamenii dădeau turul standurilor "dulci" cu preţuri piperate.
Mirosul cafelei aburinde servită în păhărele de plastic este singurul lucru care te invită la târgul de ciocolată din Bucureşti. Boxele duduie într-un asemenea hal, încât te trezeşti urlând la vânzător sau la colegul de cumpărături. Sărbătorile din orăşelele noastre cu iz de mici şi bere nu sunt departe de târgul de ciocolată din buricul României. Copiii, oaspeţi de seamă ai dulciurilor, privesc cu ochi mari scena înaltă. Trei fete de ciocolată, cu fuste uşor cam scurte pentru intervalul orar, se dănţuie din toate mădularele. Cei în vârstă ocolesc zona, uşor deranjaţi de zgomotul muzicii tribale şi de mişcările lascive ale domnişoarelor. "Eu zic să mai stăm zece minute, ne mai încălzim şi noi cu fetele astea", suspină un tânăr cu şapcă, sorbind însetat din paharul aburind.
LA ALTĂ VÂRSTĂ. Pensionarele noastre, cu plasele lor croşetate, se învârtesc dezorientate printre standuri. "Ce căutăm noi aici, muzica asta mă scoate din minţi. Şi ce preţuri!", urlă o femeie cu batic către colega de braţ. După trei ture obositoare în jurul meselor cu dulciuri, destul de apetisante, femeile se decid să ia o sticlă cu oţet balsamic de la standul cu... miere. "Dar pralinele? 5 RON suta de grame? Doamne, nu îmi ajunge pensia să iau un kilogram!", comentează o femeie cu nepoţelul de mână. În cele din urmă, băieţelul primeşte un pahar cu ciocolată topită şi o linguriţă pe care o linge cu poftă.
Cam pe când recitalul bănţuit de pe scenă dădea să se încheie, prezentatorul anunţă pe un ton grav: "Diseară le puteţi vedea din nou pe invitatele noastre, care v-au pregătit o
