De peste douăzeci de ani, un prieten munceşte la mare distanţă de casă, cu o vestă de protecţie şi câteva dispozitive optice în spate.
Ars aproape non-stop de soare, pişcat de meteoriţi, raze X şi ultraviolete, stă cu aparatul la ochi peste gardurile acestei lumi. Chiar dacă măruntaiele îi sunt din aluminiu, oţel inoxidabil şi grafit, nu mă pot gândi la el decât cu dragoste, ca la un membru al acestei mari familii de curioşi, care n-au uitat să privească spre cer.
Cu ajutorul lui, am zărit imaginea nudă, clară şi detaliată a vecinilor noştri, am aflat vârsta venerabilă a celor mai bătrâne vedete ale firmamentului - 13 miliarde de ani, imediat după Big Bang -, precum şi viteza cu care Universul fuge de noi. Am văzut lucruri nemaivăzute: galaxii în rochii unicat, cu broderii din milioane de pietre preţioase, nebuloase din foarte înalta societate cu coliere scânteietoare la gât, cochilii de praf înconjurând trupul veştejit al vreunei bătrâne stele.
Acum o săptămână, Telescopul Hubble a împlinit două decenii în serviciu. De-a lungul acestor ani, a primit „ochelari" pentru corectarea aberaţiei de sfericitate - marginea oglinzii sale principale, care are un diametru de 2,4 metri, cunoştea o deviaţie de a 50-a parte din grosimea unui fir de păr -, primeneli de haine şi multă hârtie pentru scris, întrucât, săptămânal, ne trimite o cantitate de informaţii care n-ar încăpea într-un kilometru de cărţi aliniate în raft. Oricine, absolut oricine, poate face o cerere pentru a folosi telescopul, iar datele obţinute sunt puse la comun. Ca urmare, pe baza celor observate de el s-au publicat peste 6.000 de articole ştiinţifice.
La un moment dat, ca oricare dintre noi, Hubble va istovi, componentele i se vor degrada încet, până la punctul în care va înceta să mai funcţioneze. Pentru că durata de viaţă i-a fost prelungită printr-o misiune de întreţinere suplimenta
