Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Gane şi Craioveanu mizează pe Ştiinţa în duelul cu Dinamo

Publicat in Adevarul, marți 16 februarie 2010 ·

Doi foşti atacanţi ai Universităţii Craiova, Ionel Gane şi Gică Craioveanu, care au contribuit la ultima victorie a oltenilor în Ştefan cel Mare, cred că elevii lui Mark Wotte pot scoate un rezultat bun din duelul cu Dinamo de duminică.

Gane este de părere că alb-albaştrii, dacă vor fi montaţi psihic, pot obţine chiar o victorie în „Groapă“.

„Va fi un meci deschis oricărui rezultat, cum au fost, de altfel, toate derbiurile cu Dinamo. Orgoliile sunt mari, indiferent de situaţia echipei, este un meci special. E adevărat că a trecut mult timp de când Universitatea nu a mai câştigat pe terenul lui Dinamo şi cred că ar fi momentul să o facă. Să sperăm că de data asta va fi altfel, iar antrenorul Mark Wotte le va da jucătorilor impulsul de care au nevoie pentru a câştiga“, spune Jerry Gane, care mizează pe un 2 solist în derbiul de duminică.

Tehnicianul craiovean nu crede că starea vremii ar putea influenţa în vreun fel jocul vreunei echipe: „Ambele vor juca deschis, iar terenul nu va fi un avantaj pentru una sau pentru alta. În astfel de meciuri, nimeni nu se mulţumeşte cu egalul, ambele echipe vor să câştige. Nu este ca un joc acasa, cu o echipă care se apară şi tu trebuie să construieşti“.

Jerry Gane a jucat un sezon şi la Dinamo, dar Universitatea este echipa sa de suflet: „Aceea a fost conjunctura la acea vreme. Venisem de la Osasuna şi am ajuns la Dinamo. A fost o perioadă plăcută pentru mine, însă echipa mea de suflet rămâne Universitatea“

Craioveanu: „Sunt şanse să obţinem un punct cu Dinamo“

Fostul golgheter al Ştiinţei, Gică Craioveanu (foto), este de părere că alb-albaştrii pot obţine măcar un punct în Ştefan cel Mare. „Sunt şanse reale să obţinem măcar un punct, pentru că nici Dinamo nu mai este Dinamo, are multe puncte slabe. În plus, astfel de meciuri au mobilizat mereu echipa noastră. Lui

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°