Nu mai puţin de cinci veacuri au trecut de când zidurile faimoasei ctitorii a lui Neagoe Basarab au fost pictate de zugravul Dobromir din Târgovişte. Au tot fost, de atunci, ruinări şi restaurări, dar astăzi, după un laborios proces, cele 231 de fragmente de pictură murală sunt redate ochilor noştri. O relatare semnată de Paula Romanescu, de la vernisajul expoziţiei „Mărturii. Frescele Mânăstirii Argeşului“, la rubrica Arte frumoase.
Negru Vodă vine în strai de lumină, cu sfinţi militari şi domni din cei mari, să ne dea de ştire că au trecut, iată, cinci veacuri de artă de când zugravul Dobromir din Târgovişte şi-ale lui calfe au aşezat pe zidurile interioare ale bisericii Mânăstirii Argeşului – ctitoria lui Neagoe Basarab (1512–1521) – ansamblul decoraţiei, preţios tezaur de artă veche, de un rafinat gust artistic, care a marcat evoluţia picturii medievale în Ţara Românească. Şi timpul şi-a rotit anotimpurile peste ctitoria cu turle înşurubate în văzduh („din dorul pământului de-a fi mai lângă cer“, cum ar zice Nichifor Crainic). Şi tot astfel, vreme a trecut, vreme vine şi ce n-a putut ruina „vecinica trecere“ au ruinat năvălitorii care ne-au tot călcat pământul înainte de a se muta şi ei sub iarbă, în uitare. Prin 1882, frescele au fost extrase, cu ocazia restaurării întreprinse sub coordonarea arhitectului francez André Lecomte du Noüyîntre anii 1875 şi 1887. Era pe vremea când, devenită regat, România se afla sub „asediul“ arhitecţilor francezi, care ambiţionau să facă din Capitala noastră un „mic Paris“. Şi-au ivit din schiţele lor Palatul Casei de Depuneri şi Economii, Palatul Poştei, Palatul Băncii Naţionale, perla perlelor – Ateneul Român (ca să nu le numim decât pe acestea). Şi-au mai trecut alţi 130 de ani şi, după altă restaurare, cele 231 de fragmente de pictură murală sunt redate astăzi ochilor noştri ca urmare a unui laborios p
